Astăzi, 31 octombrie, a avut loc ședința de constituire a Consiliului Local al comunei Malaia. Tot astăzi, au depus jurământul consilierii și primarul Gheorghe Dinculescu (PSD). Malaia este o superbă localitate montană din Vâlcea, cu un imens fond forestier, care până acum a stat la mâna unei politici de clan. Fostul primar, Gabriel Țolea (PNL) a lipsit, deși este ales consilier local.
Gheorghe Dinculescu a performat în managementul Hidroserv (2012 – 2020), iar înainte a îndeplinit mai multe funcții în Hidroelectrica. „Vom reda Malaiei demnitatea și încrederea din trecut. Și vom reda și altora încrederea în localitatea noastră” a spus, printre altele, Dinculescu în discursul de la început de mandat.
31 octombrie 2020