7 iunie 2024

Drept la replică. Iacovete, lămuriri, explicații și documente

În atenția domnului jurnalist Crișu Popescu, publicația Gazeta Vâlceană,

Venim cu dovezi clare că, în disperarea după putere, actuala administrație fabrică dosare candidatului PSD la funcția de primar al orașului Călimănești, Mihai Iacovete. În anul 2023, la comanda lui Daniel Nicolăescu, fost director general al RNP-Romsilva și actualmente consilier al primarului Florinel Constantinescu, a fost dispus un control în urma căruia urma să fie incriminat inginerul silvic Mihai Iacovete, pe atunci șef la Ocolul Silvic Călimănești. Scopul a fost unul clar, acela de a-l îndepărta de la șefia ocolului din Călimănești, ca să nu mai aibă cotact cu oamenii din localitate, pentru că deja își anunțase intenția de a candida la funcția de primar al orașului și le dădea emoții.

Așa că, a fost făcut pe repede înainte un control, în urma lui un referat (îl prezentăm mai jos) semnat urgent, dar fără viza consilierului juridic al unității, de Daniel Nicolăescu, director general al RNP Romsilva pe atunci (acum consilier al primarului Florinel Constantinescu), prin care s-a dispus, printre altele, formularea unei plângeri penale împotriva lui Mihai Iacovete, înlocuirea sa din funcția de șef al Ocolului Silvic Călimănești și mutarea sa la Districtul Dăești. Și, culmea, în locul său, la șefia Ocolului Călimănești a fost numit finul administratorului public al orașului Călimănești, Constantin Necșoiu.

Prin asta, actuala administrație a orașului Călimănești a crezut că îl va împiedica pe Mihai Iacovete să îi facă o concurență reală la alegerile locale din acest an. Numai că, organele de control ale statului și-au desfășurat ancheta, iar în luna februarie a acestui an, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi a emis Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale și a clasat dosarul penal. Aveți dovada mai jos!

Referitor la litigiul de fond funciar cu Compania Națională de Căi Ferate despre care vorbiți, domnule jurnalist, în care a fost implicată și Primăria orașului Călimănești, din nou v-ați lăsat păcălit de actuala conducere a administrației locale. Procesul este câștigat în instanță de Mihai Iacovete. Aveți mai jos și dovada!

Cât despre averea omului Mihai Iacovete, ea este publică, nu ascunsă pe la copii, nepoți sau alte rude. Pentru cei care s-au apucat să calculeze suprafețele de teren, ori au calculatorul defect ori au lipsit prea mult de la școală. Îi sfătuim, totuși, să reia clasa întâi și să mai învețe tabla adunării pentru că din calculele lor mai au puțin și depășesc hotarele orașului Călimănești.

Pentru restul acuzațiilor, vă rugăm să verificați site-urile instanțelor de judecată și să veniți cu dovezi clare, așa cum am venit noi. De poezii suntem sătui! Pentru actuala conducere a administrației orașului Călimănești, dacă știe să fabrice dosare penale, restul nu mai contează!!! Așa că, domnule jurnalist Crișu Popescu, nu vă mai lăsați păcălit de actuala conducere a Primăriei Călimănești! Vă sugerăm să aveți grijă de dosarele penale ale actualei administrații locale pentru că Mihai Iacovete nu are niciun dosar penal și nu este în litigiu cu nimeni!!! Este doar un candidat incomod la funcția de primar al orașului Călimănești!

Vă lăsăm pe dumneavoastră să analizați dovezile clare ale actualei conduceri a administrației locale și să decideți pe 9 iunie dacă vreți să aveți în fruntea orașului mitomani și fabricanți de dosare penale pentru cei care nu joacă precum cântă ei sau vreți să aveți un primar care să se preocupe de binele și dezvoltarea orașul Călimănești și a oamenilor care locuiesc aici!

Odată cu textul, Mihai Iacovete a trimis și mai multe documente în susținerea afirmațiilor sale, după cum urmează. Raport RNP – Romsilva, Ordonanță de clasare Parchet Brezoi, Hotărâre Civilă în procesul câștigat cu CFR.

You May Also Like