Şi anul acesta, conducerea PSD Vâlcea îi va premia pe elevii care au reuşit să obţină note maxime la examenul de Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională. De asemenea, şi elevii care au obţinut rezultate remarcabile la olimpiade vor fi recompensaţi de social-democraţi. Pe lângă premii şi daruri, conducerea PSD Vâlcea le-a pregătit tinerilor şi o excursie frumoasă la Bucureşti, acolo unde vor vizita mai multe obiective importante.
„Este un proiect foarte drag mie, pe care l-am început alături de colegii mei din PSD Vâlcea, iar anul acesta vom păstra tradiţia.
Vom premia pe toţi tinerii care au obţinut nota 10 la examenul de Bacalaureat, dar şi pe cei care au luat nota 10 la examenul de Evaluare Naţională/Capacitate 2017. De asemenea, vom avea premii şi pentru olimpicii vâlceni, în semn de preţuire pentru rezultatele deosebite obţinute la olimpiade.
Toţi copiii vor fi invitaţi să viziteze Parlamentul României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Grădina Botanică DimitrieBrândză din Bucureşti, iar în afară de această excursie vor mai primi şi frumoase daruri din partea noastră.
Este o acţiuneîn care se vor implica alături de mine parlamentariivâlceni PSD, Organizaţia Judeţeană şi Organizaţia Municipală a Femeilor Social Democrate şi, pe această cale, vreau să le mulţumesc anticipat pentru gestul pe care urmează să-l facem împreună pentru tinerii noştri vâlceni merituoşi” – a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele PSD Vâlcea.