Vineri, 19 mai 2017, începând cu orele 13.00, Gheorghe Gîngu s-a înscris oficial în cursa pentru funcţia de primar al comunei Bujoreni. Candidatul PSD pentru primăria Bujoreni a fost însoţit de un numeros grup de social democraţi vâlceni, dar şi de cetăţeni ai localităţii.
La sediul Biroului Electoral de Circumscripţie, alături de Gheorghe Gîngu au fost prezenţi preşedintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, preşedintele executiv Gheorghe Mihăilescu, toţi parlamentarii vâlceni PSD, consilieri judeţeni şi municipali, membri din structura de conducere PSD Vâlcea, dar şi PSD Bujoreni.
Directorul de campanie electorală, Eugen Neaţă, prezent la eveniment, a declarat:
„PSD Vâlcea a devenit o a doua familie a mea şi este o structură unită şi puternică. Aşa cum şi pe mine m-au sprijinit în activitatea politică domnul Constantin Rădulescu şi domnul Mircia Gutău, toată experienţa mea şi a colegilor mei o voi folosi pentru a-l ajuta pe Gheorghe Gîngu să câştige primăria comunei Bujoreni. Atât Mircia Gutău, primarul municipiului cât şi Constantin Rădulescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea au arătat că atunci când se doreşte, administraţia poate lua decizii pentru binele oamenilor. Am încredere că după data de 11 iunie 2017, cu toţii vom reuşi să luăm cele mai bune decizii şi să colaborăm pentru binele cetăţenilor din comuna Bujoreni.”
În urma Protocolului de colaborare politică, PER Vâlcea prin preşedinte Eusebiu Veţeleanu şi Mircia Gutău, va sprijini candidatura lui Gheorghe Gîngu pentru primăria Bujoreni, iar începând cu data de vineri, 19.05.2017, domnul Mărunţelu Ilie, preşedinte Asociaţia Partida Romilor Pro-Europa, a anunţat că formaţiunea pe care o reprezintă şi comunitatea care l-a desemnat, îl vor sprijini pe Gheorghe Gîngu.
„Noi avem încredere că domnul Gheorghe Gîngu va şti să se aplece asupra problemelor cu care se confruntă concetăţenii noştri şi consider că împreună cu dumnealui vom găsi cele mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor acestora. Tocmai de aceea am decis să-l susţinem şi să-i dăm votul nostru pe 11 iunie 2017.”
Preşedintele PSD Bujoreni, domnul Mareş Florian, a declarat:
„Domnul Gheorghe Gîngu are o experienţă administrativă deosebită şi pentru că am lucrat împreună atâta timp, cred că va fi un bun primar şi va reprezenta cu cinste Partidul Social Democrat şi locuitorii comunei.”
Candidatul Gheorghe Gîngu a declarat:
„Mă simt onorat de sustinerea colegilor mei din PSD, PER, APRPE (Asociaţia Partida Romilor Pro-Europa) şi în acelaşi timp sunt conştient de responsabilitatea de care trebuie să dau dovadă. Le mulţumesc tuturor colegilor pentru susţinere, în special domnului Preşedinte Constantin Rădulescu şi domnului primar Mircia Gutău şi sunt convins că împreună vom reuşi să implementăm proiecte bune pentru cetăţeni, pentru că până la urmă demersurile noastre vor fi făcute pentru dezvoltarea, modernizarea şi pentru binele tuturor locuitorilor comunei Bujoreni.
Ştiu ce am de făcut şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor vom reuşi să readucem în Bujoreni un climat de linişte în care toţi să conlucrăm pentru ca toate zonele din Bujoreni să beneficieze de modernizare.”
PSD Vâlcea a aprobat deja echipa de structură de campanie electorală, astfel încât în perioada de două săptămâni în care se va desfăşura campania electorală, la cetăţeni să ajungă, în condiţii optime, mesajele, programele şi proiectele pe care Gheorghe Gîngu pe ale pentru comuna Bujoreni.
„În Bujoreni administraţia trebuie să revină la un climat de colaborare deschisă, astfel încât cetăţenii comunei să fie cu adevărat punctul central al atenţiei primăriei.
Gheorghe Gîngu va fi un primar pentru toţi «bujorenii», Gheorghe Gîngu va şti să implementeze proiecte, astfel încât toţi cetăţenii şi toate satele să beneficieze de o dezvoltare armonioasă.
Acesta va fi Gheorghe Gîngu, un primar adevărat pentru toţi cetăţenii comunei.” – Constantin Rădulescu, Preşedinte PSD Vâlcea.
Râmnicu Vâlcea
Biroul de presă
19.05.2017