Pe pagina de Facebook a liderului naţional al Partidului Ecologist Român (PER), Dănuţ Pop, apar câteva fotografii deosebit de interesante. Acestea surprind cadre de la o socializare (aşa se numesc chermezele de câţiva ani) cu ocazia a 29 de ani de la înfiinţarea PER în România. Evenimentul a avut loc pe 14 ianuarie, ocazie cu care mai mulţi ,,ecologişti” de frunte au închinat un pahar de şampanie. În fotografii apar, aşa cum era de aşteptat, liderii PER de la Vâlcea, în cap de listă cu primarul Râmnicului, Mircia Gutău. Îi putem regăsi, desigur, pe viceprimarii Maria Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, dar şi pe directorul ABA Olt, Ştefan Prală. De asemenea, a fost prezent şi consilierul lui Gutău, Tudor Pendiuc. Cel mai probabil, Vâlcea are cea mai puternică filială ,,ecologistă” din ţară.
Toate bune şi frumoase numai că n-avem cum să nu remarcăm prezenţa preşedintelui PNL, Ludovic Orban, care zâmbea foarte fericit că a fost invitat într-o companie atât de selectă. Principiul fotografiei care face mai mult decât o mie de cuvinte funcţionează şi aici. Pentru că întâlnirea nu a fost publică şi nu s-au rostit discursuri care să explice diverse apariţii, oricine poate interpreta orice.