28 noiembrie 2024

Govora, final de război. Bărăscu a demisionat!

Consilierii locali PNL din Băile Govora, Radu Bărăscu și Teo Istrătescu au demisionat din Consiliul Local. Cei doi nu și-au motivat concret demisiile. În Govora, este binecunoscut că al treilea memebru al echipei Bărăscu este Mihai Cazacu, dar acesta, din motive pe care încă nu le cunoaștem, nu i-a urmat pe cei doi.

Odată cu acest gest, se închide probabil un război început în 2020 al grupului Bărăscu cu primarul Mihai Mateescu (PSD). După cum se știe, în 2020, candidând din partea PER, Bărăscu a fost marea surpriză a alegerilor locale, fiind aproape să câștige mandatul de primar într-o localitate practic imposibil de cucerit. Scorul bun din 2020 l-a propulsat pe funcția de viceprimar.

După patru ani de scandaluri cum nu s-au mai văzut în administrația publică locală din județul Vâlcea, după nenumărate plângeri penale și după destabilizarea păcii sociale la Govora, în 2024 au avut loc, din nou, alegeri locale. De data aceasta, Mihai Mateescu (trecut între timp la PSD), l-a învins categoric pe Radu Bărăscu (trecut între timp la PNL), iar configurația din CL Băile Govora nu i-a mai permis acestuia din urmă să acceadă în funcția de viceprimar.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like