Nu era de ajuns că trecem printr-o perioadă de încercări fără precedent şi că nu ştim ce ne va aduce ziua de mâine!
Iată că într-o astfel de criză, în care orice om responsabil încearcă să găsească cele mai bune măsuri pentru a elimina sau limita pierderile, liberalii vâlceni lansează un atac mârşav la adresa mea pe tema suspendării activităţii Căminului pentru Persoane Vârstnice.
Sătui de auto-izolarea pe care liderii lor şi-au impus-o extrem de convenabil, liberalii nu au găsit altceva mai bun decât să mă acuze că îi ”abandonez” pe seniorii găzduiţi la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni (apropo – acelaşi cămin pe care un primar liberal îl încredinţa unor falşi ”cavaleri”, care l-au folosit câţiva ani la rând drept un adevărat ”cuibuşor de nebunii”!)
Cât de nenorocit trebuie să fii ca să transformi o astfel de chestiune, atât de sensibilă şi gravă, într-un atac electoral? Câtă perversitate să ai ca să te foloseşti în felul acesta de temerea firească de a nu se repeta şi la noi tragedii precum în Spania, Italia, Franţa sau Statele Unite, cu astfel de cămine în care, odată intrat, coronavirusul a făcut ravagii şi a provocat zeci de morţi de pe o zi pe alta? Şi cum să fii atât de ipocrit încât să mă acuzi pe mine că ”m-am spălat pe mâini” de această responsabilitate, când guvernul liberal nu ştie decât să dea sarcini şi dispoziţii primăriilor din ţară, cele mai multe imposibil de realizat în lipsa finanţării?
Nenorocita aceasta de epidemie, care ne înspăimântă acum pe toţi, are şi o parte bună: scoate la iveală esenţa fiecăruia dintre noi! Iar după ce se va fi terminat, în urmă vor rămâne cei care au încercat, după puteri, să lupte împotriva ei, şi cei care au încercat, mişeleşte, să profite de pe urma dezastrului. Şi ştiu de pe acum de care parte se vor situa liberalii vâlceni!
Mircia Gutău,
Primar