În cea mai recentă conferință de presă, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a făcut trimitere la cazul senatorului incompatibil, Romulus Bulacu (PNL). ,,Un lucru strigător la cer…chiar dacă poate unii se vor supăra că este o acuză. Nu este nicio acuză. Dar, când tu, Partid Național Liberal, ai un senator incompatibil declarat prin hotărâre judecătorească de Înalta Curte de Casație și Justiție, îl ții pe post… Este vorba despre domnul Bulacu. Și vii în fața oamenilor și spui că respecți legea, deși el e declarat incompatibil de instanță. Cum respecți legea, care lege? Cum îl mai ții în Parlamentul României? Și tu vii și ne dai lecții nouă? E colegul meu și nu am nimic personal cu el, dar ca principiu. Cum să fi declarat incompatibil și să rămâi pe funcție? Apropo, bine ai venit în lumea corupților!” i-a transmis ironic Gutău lui Bulacu.
Primarul a continuat pe aceeași temă, comparând cazul lui fostului primar de la Vlădești, Sorin Ghiță (care era de față) cu cel al senatorului Romulus Bulacu. ,,Sunt curios cum mai vin acum în alegeri să explice cum pentru ei se poate și un primar care a luat 72%, dar a fost într-un consiliu de administrația de unde n-a luat un leu, a fost mazilit. Cum se poate acest lucru? La asta să răspundă. Liberalii au viață grea pentru că vâlcenii nu sunt proști și vor știi adevărul. Comparați un om care a muncit, a obținut 72% în alegeri și a fost dat afară ca un câine din primărie cu un senator care face tam – tam în conferințe de presă spunând ,,corupția ucide”. Uite că la ei nu ucide!” a concluzionat edilul – șef.
În decembrie 2019, ÎCCJ l-a declarat definitiv incompatibil pe Romulus Bulacu (vezi decizia mai jos). Acesta a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI) care i-a denunțat legal facturile societății sale cu două dintre instituțiile subordonate Consiliului Județean. Facturile au fost emise în perioada în care Bulacu era vicepreședinte CJ Vâlcea. Deși este incompatibil, PNL defilează cu el motivând că așteaptă redactarea hotărârii. Pe de altă parte, liderii liberali locali au discursuri despre cinste și corectitudine.