Comparaţia forţată – recunoaştem – între liderul de necontestat al Iugoslaviei postbelice, Iosip Broz Tito şi Cristian Buican are un sens. Numai prin astfel de ,,forţări stilistice” mai putem explica gradul la care a ajuns dictatura în Partidul Naţional Liberal (PNL) Vâlcea. În 1971, omul politic bosniac Branko Mikulic, într-o şedinţă a Ligii Comuniştilor din Iugoslavia, a propus ca Tito să fie ales preşedinte pe viaţă al ţării. De asemenea, propunerea a fost validată şi pentru funcţia de secretar general, tot pe viaţă, al Ligii Comuniştilor din Iugoslavia. Personalitate marcantă a popoarelor din fosta Iugoslavie, comandantul temuţilor partizan antinazişti, dar şi liderul Mişcării de Nealiniere la politica Moscovei, Iosip Broz Tito era, de fapt, un dictator. Chiar dacă nu avea accentele de ferocitate întâlnite cu precădere la liderii comunişti, Tito a fost desemnat, prin voinţa unei adunări şi la propunerea altui coleg de partid, să deţină puterea administrativă şi politică pe viaţă. Oricât de complexă ar fi fost personalitatea lui Tito, puterea pe viaţă este un concept absolut depăşit. Inuman! Alternanţa la putere, chiar dacă toţi cei care se perpetuează pe funcţii ar fi hoţi şi proşti, este de preferat unei puteri desemnate pe viaţă, chiar dacă aceasta este deţinută de o mare personalitate. Tito a fost secretar general (la partidele de extremă stângă, aceasta este cea mai importantă funcţie politică) al Ligii Comuniştilor din Iugoslavia din noiembrie 1936 până în mai 1980, când a decedat. De asemenea, a fost premier al ţării, ulterior preşedinte, în perioada 1945 – 1980.
Mistica apelativului ,,preşedintele” n-are nimic comun cu liberalismul
Sâmbătă, 22 aprilie, Cristian Buican a fost ales pentru a treia oară preşedintele PNL Vâlcea. Prima dată a candidat în septembrie 2009, când l-a învins pe fostul preşedinte, Emilian Frâncu. A doua oară a candidat singur, în 2013. De data aceasta a candidat tot singur. În decursul anilor, Buican a reuşit să-i îndepărteze prin forţă sau să-i atragă de partea sa pe toţi potenţialii contracandidaţi, astfel încât PNL Vâlcea a ajuns să ,,respire” politic doar prin persoana sa. Nimic, dar absolut nimic, nu se mişcă fără aprobarea preşedintelui. S-a ajuns la un asemenea nivel de drama umană încât mulţi membri ai partidului, cu precădere cei care au funcţii politice sau administrative, vorbesc între ei, despre Buican, spunându-i ,,preşedintele”. Cam cum vorbeau comuniştii despre ,,Tovarăşul”, cu o consideraţie aproape mistică. Biroul Politic Judeţean, ca toate birourile de conducere din ,,epoca” Tito, sunt înţesate de tot felul de lachei şi valeţi ai preşedintelui. Ici – colo, ,,a scăpat” câte un membru disident sau ,,nealiniat” .
Biroul politic al PNL Vâlcea are ,,Mikulici” la discreţia liderului
Pentru că deputatul Cristian Buican este ales şi reales preşedinte al PNL Vâlcea, fără să aibă contracandidat, dar şi pentru că este artist în stabilirea componenţei birourilor politice încă dinaintea alegerilor, nu îşi mai are sens nici un proces electiv. Repetăm faptul că este o exagerare comparaţia dintre Tito şi Buican, dar nici un alt lider comunist european nu a fost desemnat preşedinte pe viaţă. Toţi treceau prin simulacre de alegeri, ba chiar câţiva dintre ei au fost schimbaţi din funcţii până la finalul vieţii. La PNL Vâlcea se poate institui ,,moda Tito”, măcar să ştim o treabă. Oricum alegerile nu îşi mai au nici un sens în această situaţie. La o şedinţă de birou se poate ridica în picioare vreun valet de-al lui Buican (har Domnului, are destui) şi la fel ca Branko Mikulic în 1971, să-şi propună şeful preşedinte pe viaţă. Apoi, conducerea colectivă (că tot vorbea Buican despre acest concept) să voteze în unanimitate şi să nu mai fie nevoie de întâlniri penibile ca aceea de sâmbătă.
În încheiere ar fi bună o trecere în revistă a altor câteva puncte comune între Tito şi Buican: ambii au avut condiţie modestă în copilărie, dar viaţa i-a urcat pe culmi la care nu s-ar fi gândit nici unul; ambii au fumat mult, dar la un moment dat s-au lăsat; amândoi au (putem vorbi despre Tito şi la prezent pentru că este un personaj istoric marcant) gusturi rafinate în materie de băuturi alcoolice; boala puterii i-a mistuit pe amândoi (pe Buican încă îl mistuie); amândurora le-a plăcut viaţa…oricum s-ar traduce asta.
PS: Iosip Broz Tito, deşi dictator ales pe viaţă, cu toate lucrurile negative pe care le-a făcut, a fost o mare personalitate. Încă iubit de popoarele fostei Federaţii Iugoslave, cel supranumit ,,Mareşalul” a jucat un rol covârşitor în istoria ţării sale şi a Balcanilor. Cristian Buican, comparând altceva decât alegerea pe viaţă, este…(nu mai continuăm descrierea, că sigur ne-ar da în judecată, la cât de procesoman este). Deci, Buican preşedinte pe viaţă al PNL Vâlcea! Pe viaţa sa şi pe moartea partidului!
