Discursul oficial, dar mai ales neoficial, al Partidului Social Democrat (PSD) Vâlcea în campania electorală a fost axat pe ,,alianţa răului” dintre Cristian Buican şi Mircia Gutău. Ce jelanie era pe la pesedişti că Buican va conduce judeţul ajutat de un ,,puşcăriaş”, ,,infractor”, ,,condamnat”, iar epitetele consacrate împotriva lui Gutău curgeau. Liderul partidului, Constantin Rădulescu, se lăuda peste tot că a mers pe mâna unui candidat care nu are probleme cu legea, prin comparaţie cu liberalii, care ajutau (pe faţă sau nu) un dublu condamnat penal.
Sorţii i-au fost defavorabili lui Cristian Buican! Liberalii au pierdut alegerile, dar nici Rădulescu nu le-a putut câştiga de-o manieră în care să n-aibă nevoie de alte voturi. Şi la cine s-a dus cu căciula în mână?! La Gutău, evident… Care până mai ieri era un ,,puşcăriaş” şi un ,,condamnat penal”, dar dacă i-a dat voturile lui Costi Rădulescu, pentru preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, a devenit bun. A devenit un ,,factor de stabilitate” pentru Vâlcea, iar liberalii, băieţii răi de serviciu, sunt nişte nemernici că nu s-au prezentat la şedinţa de validare a CJ Vâlcea.
Constantin Rădulescu se poartă ca oricare dintre liderii politici. De o duplicitate feroce, şeful PSD nu aminteşte nimic despre faptul că nici consilierii pesedişti nu s-au prezentat la şedinţa de validare a Consiliului Municipal, procedând ca liberalii, la judeţ. În aceeaşi duplicitate se înscrie discursul pro – Gutău, deşi, în campanie, se plimba braţ la braţ cu Romeo Rădulescu, adversarul numărul unu al primarului ales.
Alianţa cu Mircia Gutău este, oarecum, obişnuită pentru PSD. Acest partid are corupţia în gene, încă de la înfiinţare. De ce s-ar deosebi filiala vâlceană? Doar pentru că are un lider tânăr? Iată că nu! Totuşi, un merit nu i se poate lua lui Constantin Rădulescu. Chiar dacă a dus partidul alături de Gutău, de unde tocmai plecase PNL Vâlcea, tânărul lider pesedist este în proporţie de 95% şeful judeţului. Mariajul politic cu Gutău îl va propulsa preşedinte de CJ.
Nici liberalilor nu li se poate plânge de milă. Trăiesc drama pe care o merită. L-au susţinut din răsputeri pe Mircia Gutău, iar acum se căiesc. Este foarte târziu! I-au dat ocol până când acesta le-a dat vânt pe scări. Constantin Rădulescu se pregăteşte să devină preşedinte de CJ, îmbrăcând costumul de baron local. Cristian Buican trage pe el salopeta de opozant şi începe să-şi facă griji pentru poziţia în propriul partid. Situaţia în care se află judeţul astăzi, i se datorează într-o măsură importantă.