7 noiembrie 2016

Laţul incompatibilităţii, din ce în ce mai strâns de gâtul lui Bulacu

 

Penelistul care deschide lista partidului pentru Senat la Vâlcea, Romulus Bulacu, se apropie, din ce în ce mai repede, de verdictul de incompatibilitate. Decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a fost atacată de Bulacu în instanţă, desfăşurându-se până acum două termene. Următoarea înfăţişare va avea loc pe 16 decembrie. Cea mai recentă a fost pe 2 noiembrie, iar prima, pe 5 octombrie. La cum fixează instanţa termenele este foarte posibil ca dosarul lui Bulacu să mai aibă cel puţin o înfăţişare până pe 11 decembrie (data alegerilor parlamentare). Dacă nu chiar două! Pe 5 octombrie, Romulus Bulacu, cel care aclamă sus şi tare că nu este incompatibil şi că are încredere că justiţia îi va face dreptate, a tras de timp într-un stil specific celor ce se ştiu vinovaţi. A cerut termen pentru că nu avea apărător. Adică nu avea avocat într-un proces intentat de el, nu de ANI şi despre a cărui dată fusese anunţat, prin citaţie, cu cel puţin două săptămâni înainte. Pe 2 noiembrie a mai găsit o modalitate prin care să se amâne începerea judecăţii pe fond. De văzut este ce se va întâmpla pe 16 noiembrie.

Afaceri cu RAJDP şi Spitalul Mihăeşti

În aprilie 2016, ANI l-a declarat incompatibil pe Romulus Bulacu. ,,Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât în perioada exercitării mandatului de consilier judeţean, au fost încheiate contracte comerciale de furnizare produse între S.C. MINET S.A. (societatea comercială la care persoana evaluată deţine calitatea de asociat) şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea (în valoare de 1.365,98 lei) şi respectiv, între S.C. MINET CONF S.R.L. (societatea comercială la care persoana evaluată deţine calitatea de asociat) şi Spitalul de Pneumoftiziologie «Constantin Anastasatu» Mihăeşti (în valoare de 2.685,84 lei). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. nr. 161/2003” au menţionat inspectorii Ani, în raport.

 

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.