Planul Național de Redresare și Reziliență are în vedere relansarea economică a României, după criza provocată de pandemie. Planul, dezvoltat în șase piloni principali, prevede investiții majore în educație, transport feroviar, rutier și metrou, mediu de afaceri, sănătate, plus multe alte domenii extrem de importante pentru dezvoltarea României.
Deputatul PNL Laurențiu Cazan susține că invesițiile urmează a fi realizate până în anul 2026: „Proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență nu se vor putea extinde după finalul perioadei, astfel că este crucială finalizarea lor până în 2026. Consider acest fapt ca a fi unul extrem de benefic pentru români, pentru că aceștia vor avea siguranța că peste cinci ani România va arăta total diferit, din toate punctele de vedere. După pandemie trebuie să facem tot ce este posibil pentru a redresa economia țării noastre. S-a terminat cu lucrările care rămân începute și care nu au un termen clar de finalizare.”, susține liberalul.
Planul Național de Redresare și Reziliență are șase piloni importanți, fiecare dintre aceștia reprezentând o etapă difertă de investiții.
În pilonul I al planului se va pune accentul pe investițiile în sistemul național de gestionare a apei, în păduri și managementul deșeurilor și în transportul feroviar și metrou. Mai mult, se va investi în reabilitarea clădirilor vechi, de natură să nu reziste unui potențial viitor cutremur.
Pilonul al II-lea de dezvoltare are în vedere digitalizarea instituțiilor statului și domeniilor importante precum sănătatea, educația și munca.
În pilonul III se are în vedere dezvoltarea mediului de afaceri românesc, prin invetiții și sprijin financiar. În plus, va avea loc o reformă a companiilor de stat. Alte componente importante se referă la promovarea învățământului dual, cercetării și inovării,la suportul pentru industriile creative și la infrastructura de distribuție a gazului natural. Tot în pilonul III se vor realiza investiții majore în transportul rutier.
Al IV-lea pilon al Planului Național de Redresare și Reziliență pune accentul pe invetiții în infrastructura socială și în cămine pentru bătrâni, în turism și în comunitățile sărace și rurale.
Pilonul V cuprinde investiții majore în sănătate și în infrastructura spitalicească, dar și în modernizarea administrației publice și formalizării muncii.
În pilonul VI vor fi promovate investiții care vizează reducerea abandonului școlar și măsuri în domeniul tineretului și sportului. Mai mult, va fi dezvoltat un Program Național pentru Creșe.
Astfel, liberalul Laurențiu Cazan susține că țara noastră va arăta total diferit în 2026 și că în următorii cinci ani vom fi martorii celor mai mari investiții realizate în România postdecembristă.