17 noiembrie 2023

Legea energiei electrice şi a gazelor naturale a fost modificată în Camera Deputaţilor

În data de 14 noiembrie 2023, a fost aprobat în Camera Deputaţilor un proiect de lege care modifică legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, referitor la prosumatorii persoane juridice şi fizice. 225 de deputaţi au votat pentru adoptarea modificărilor, în timp ce 30 au fost împotrivă, iar 7 s-au abţinut.

Una dintre modificările aduse prin acest proiect de lege se referă la conceptul de „compensare cantitativă”. Potrivit noilor dispoziții legislative, se stabilește o majorare semnificativă de la 200 kW la 400 kW pentru puterea electrică instalată a centralelor electrice din surse regenerabile. Compensarea cantitativă este definită acum drept „procesul prin care furnizorul de energie electrică precizează în factura emisă prosumatorului cantitatea de energie electrică consumată din rețea, cu prețul energiei electrice active prevăzut în contractul de furnizare a energiei electrice, la care se adaugă tarifele și taxele legal prevăzute și cantitatea de energie electrică produsă și livrată de către prosumator, facturând lunar diferența”.

Reconceptualizarea prosumatorului

O modificare foarte importantă pentru cei care produc energie electrică vizează însăşi definiția prosumatorului, acum detaliată drept „clientul final care își desfășoară activitățile în spațiul propriu deținut cu orice titlu, aferent unui punct de delimitare cu rețeaua electrică. ”Acest client produce energie electrică din surse regenerabile pentru consumul său propriu și poate stoca sau vinde excedentul furnizorului de energie electrică. Asta reprezintă o extindere a capacității prosumatorilor de a beneficia de propriile lor surse de energie.

Trecere de la 400 kW la 900 kW

Important de menționat este creșterea pragului de putere instalată pentru prosumatori, de la 400 kW la 900 kW. Aceasta înseamnă că prosumatorii cu o putere instalată mai mică de 900 kW nu vor fi supuși responsabilității de echilibrare. Prin urmare, prosumatorii persoane fizice și juridice, precum și autoritățile publice locale, pot vinde energia electrică produsă sau stocată atât furnizorilor, cât și consumatorilor racordați la centralele electrice, conform reglementărilor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Implementarea compensării cantitative

Referitor la implementarea compensării cantitative, prosumatorii cu o putere instalată de producere a energiei electrice de cel mult 400 kW pe loc de consum pot opta pentru aplicarea unuia dintre mecanismele de compensare pe o perioadă de cel puțin 6 luni. Prin această măsură se oferă flexibilitate prosumatorilor în gestionarea propriilor surse de energie regenerabilă.

Laurențiu Cazan, 

Deputat PNL de Vâlcea

You May Also Like