26 martie 2020

Liberalii vor numi șef la Finanțele Publice Vâlcea. Gogârnoiu, final de mandat.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vâlcea va avea un nou director. După 19 ani de mandat în fruntea instituției, Gheorghe Gogârnoiu a împlinit vârsta de 65 de ani și a primit decizia de încetare a activității. Din 24 martie, atribuțiile de conducere le-a preluat directorul adjunct, Mihai Bogdan Giurgea. Acesta a fost prezentat de presa locală, în momentul numirii, drept un profesionist cu un CV încărcat de diplome și merite. Chiar și așa, a fost nevoie de o înțelegere politică între PNL și PMP pentru ca Giurgea să devină numărul doi din Finanțele Publice vâlcene. Probabil că interimatul său durează câteva zile, altul fiind cel ,,binecuvântat” politic să prea importanta funcție. Cel mai recent control al Curții de Conturi efectual la începutul anului 2020, vizând activitatea pe anul 2019, a ieșit exemplar pentru AJFP Vâlcea. Precizăm că, de regulă, Curtea de Conturi Vâlcea efectua asemenea controale. De data aceasta, însă, filiala argeșeană a Curții de Conturi a realizat controlul, din cauză că puterea nou instalată a crezut că există un blat local. Rezultatul verificărilor a spulberat falsa idee.

Surse din PNL susțin că Virgil Pîrvulescu s-ar pregăti să preia instituția, dar informația este dezmințită chiar de subiectul în cauză. ,,De la Craiova va veni decizia, nu numesc eu șef la Finanțe, la Vâlcea. Și nici nu vin eu pentru că am alte obiective” a declarat Pîrvulescu. Că nu va veni Virgil Pîrvulescu la AJFP Vâlcea, e posibil. Calitatea oficială de candidat al PNL la primăria Râmnicu Vâlcea e incompatibilă moral cu aceea de șef al Finanțelor. Iar pe morală și pe imagine se adună sau se pierd voturi. Dar este mai mult decât evident că noul venit va trebui agreat nu doar de conducerea regională și națională a instituției (ANAF), ci și de doi oameni politici locali: deputatul Cristian Buican și candidatul Virgil Pîrvulescu.  

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like