Cei doi parlamentari liberali pe care îi are judeţul Vâlcea, deputatul Cristian Buican şi senatorul Romulus Bulacu, vor merge la referendumul din 6 – 7 octombrie şi vor vota pentru modificarea Constituţiei. Prin ei, dreapta politică vâlceană se poziţionează alături de majoritatea populară, creştină,în favoarea statuării în Constituţie ca familia să definită ,,uniunea dintre bărbat şi femeie.” Probabil că nu întâmplător cei doi lideri ai PNL vor merge la vot, ambii făcând parte din comunităţi locale tradiţionale şi conservatoare (Ţara Loviştei şi Vaideeni), unde ideile aşa zis progresiste promovate de USR şi România Împreună (partidul lui Dacian Cioloş) nu răzbat. Ideologic, cei doi se justifică prin păstrarea valorilor naţionale, punct de reper al doctrinei PNL.
,,Oficial, conducerea naţională a partidului a stabilit ca fiecare membru să acţioneze aşa cum îi dictează conştiinţa. Eu am susţinut ca noi să ne poziţionăm, însă majoritatea colegilor noştri au considerat că nu este cazul. O să vedeţi în următoarea perioadă mai mulţi colegi de-ai noştri poziţionându-se de partea participării şi aprobării redefinirii familiei în Constituţie, iar pe vor face campanie pentru ca oamenii să nu se prezinte sau să voteze ,,Nu”. S-a considerat că în probleme ce vizează conştiinţa, partidul nu trebuie să-ţi impună comportamentul. Este un punct de vedere pe care eu îl respect, dar nu sunt de acord cu el. Eu voi acţiona în perioada următoare, în calitate de cetăţean, pentru participarea la referendum şi pentru votarea acestei modificări” a declarat Cristian Buican pentru televiziunea VTV.
,,Dacă trebuie să ne exprimăm între da şi nu, evident că voi vota pentru redefinirea familiei în Constituţie. Nu voi boicota referendumul, voi alege în conformitate cu conştiinţa şi cu ideile mele. Sunt un tradiţionalist, sunt conservator, linie pe care şi PNL – ul a ales s-o urmeze prin aderarea la Partidul Popular European (PPE), deci mă voi duce la referendum” a spus Romulus Bulacu.