14 septembrie 2019

Liderul interimar al ALDE Vâlcea, decapitat. Iuliana Moise pierde cursa!

Războiul din ALDE a trecut la o nouă fază, cea a decapitărilor. În ședința Biroului Politic Executiv al ALDE, de vineri, 13 septembrie 2019, s-a luat decizia excluderii din partid a parlamentarilor care au votat cu PSD pentru schimbarea lui Tăriceanu din fruntea Senatului sau a celor care nu au fost de acord cu deciziile liderului lor politic. Așadar, Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu și-au pierdut calitatea de membru de partid, fiind acuzați că „au susținut public un alt partid cu excepția partidului sau partidelor cu care ALDE se află în alianță politică sau electorală”.

Ei bine, unul dintre „decapitați” a fost, așa cum spuneam, deputatul Ion Cupă, până de curând președinte interimar al filialei ALDE Vâlcea. Odată cu pierderea calității de membru de partid, Cupă a fost demis din această funcție, în locul său fiind numit interimar Anton Anton, fostul ministru al Energiei.

Deputatul de Dolj, Ion Cupă, chiar dacă nu ar fi trecut de partea grupării care vrea ALDE la guvernare alături de PSD, ci doar nu a fost de acord cu deciziile lui Tăriceanu, își pierdea oricum funcția interimară de la Vâlcea. Doar că se stabilise ca noul preşedinte să fie un vâlcean şi cele mai mari şanse părea că le are Iuliana Moise. Chiar se înaintese ideea că în septembrie va prelua frâiele filialei. Neînțelegerile interne de la „centru”, dar şi dosarul Mită la RAR Vâlcea care a explodat zilele trecute, au anulat şansele Iulianei Moise.
Menționăm că aceasta conduce de mulți ani RAR Vâlcea, iar dosarul, chiar dacă deocamdată nu o vizează personal, a devenit un impediment de imagine.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like