După ce urnele interne (orice ar însemna asta) au vorbit, lista PSD Vâlcea pentru Parlament este cea previzibilă, cu Ovidiu Popa primul la Camera Deputaților și Bogdan Matei primul la Senat. Cei doi sunt preferații președintelui Constantin Rădulescu și ai fratelui acestuia, Lucian Rădulescu (personaj politic influent între social – democrați). Popa a adunat, cu susținerea conducerii partidului, 100 de voturi, iar Matei, 90.
Al doilea pe lista la Senat va fi Gheorghe Mihăilescu, unul dintre cei mai profesioniști pesediști în domeniul în care activează (Romsilva). Lipsit de susținere, Mihăilescu a avut doar 53 de voturi.
Lucrurile se complică la Camera Deputaților unde Daniela Oteșanu și Eugen Neață sunt la balotaj (58 de voturi fiecare), semn că activitatea intensă, acțiunile politice, declarațiile curajoase și alte asemenea lucruri valorează mult mai puțin decât susținerea fățisă a președintelui filialei. Ca urmare, locurile 2 și 3 vor fi decise de conducerea națională a partidului. Următorii sunt Nicolae Concioiu (33 voturi), Vasile Cocoș (32 voturi), Ion Gigi Matei (32 voturi), Adina Dobrete (19 voturi) și Adrian Mihăilă (12 voturi).