26 martie 2024

LOVITURĂ! Deputatul Cazan va controla Europol

Deputatul vâlcean Laurenţiu Nicolae Cazan a fost numit astăzi, 26 martie 2024, drept membru în Comisia specială comună de control parlamentar specializat al EUROPOL, în cadrul unei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Fiind propunerea grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, Laurenţiu Nicolae Cazan va ocupa locul lăsat vacant în comisie de către Gabriel Ioan Avrămescu.

Comisia este compusă din 15 membri, deputaţi şi senatori, desemnaţi de grupurile parlamentare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Principalul obiectiv al acestei comisii este acela de a monitoriza, din punct de vedere politic, activitatea pe care o desfăşoară EUROPOL în îndeplinirea sarcinilor sale, şi de a se asigura că această instituţie respectă drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor atunci când acţionează în îndeplinirea misiunilor sale.

Desemnarea deputatului PNL Vâlcea ca membru în această comisie prestigioasă reprezintă o veste bună şi pentru politica vâlceană, care este reprezentată în structuri importante ale ţării şi nu numai!

EUROPOL are ca obiect de activitate ajutorarea statelor membre ale Uniunii Europene de a preveni și a combate eficient criminalitatea transfrontalieră și organizată, infracțiunile cibernetice și actele de terorism. Această agenție desfășoară activități de colaborare nu doar cu statele membre ale UE, ci și cu diverse țări non-UE și organizații la nivel mondial pentru a atinge acest scop.

Agenția sprijină anchetele inițiate de statele membre, deși agenții EUROPOL nu arestează niciodată cetățeni și nici nu inițiază anchete pe cont propriu. Activitatea EUROPOL constă, de obicei, în combaterea infracțiunilor de amploare internațională, care necesită cooperarea între mai multe țări, atât în interiorul, cât și în afara UE.

De-a lungul vremii, EUROPOL a acumulat o experiență vastă în combaterea traficului de droguri, a rețelelor de imigrație ilegală, a traficului de ființe umane, a traficului ilegal de vehicule, a criminalității informatice, a activităților de spălare de bani și de falsificare de monede. Europol este, de asemenea, biroul european central de combatere a falsificării monedei euro.

You May Also Like