Coaliția mult visată de forțele de dreapta în care să fie cooptat și AUR împotriva PSD se destramă înainte de a se forma. Cel mai probabil, AUR Vâlcea va merge la alegerile locale din 2024 cu candidații săi. Mizele cele mai mari le constituie Primăria Râmnicu Vâlcea și Consiliul Județean (CJ). Pentru CJ, surse din AUR susțin că s-au făcut sondaje de opinie care, așa cum era de așteptat, dau PSD ca fiind primul în topul preferințelor vâlcenilor. Locul doi este al celor de la AUR. Nu putem da ca ferme aceste afirmații, având în vedere că nu s-a publicat niciun sondaj oficial. Totuși, trendul ascendent al AUR la nivel național nu poate fi trecut cu vederea, iar județul Vâlcea nu se află în altă țară. Așa că sunt toate șansele ca principalul partid de opoziție să aibă o poziție consolidată în județ. Aceleași sondaje la care fac referire sursele din AUR atestă că au fost sondați mai mulți posibili candidați pentru președinția CJ, iar antreprenorul Ionuț Nuică ar fi într-o poziție avantajoasă.
„Nu pot să confirm sau să infirm aceste zvonuri care, deocamdată, țin de «bucătăria internă» a partidului. Pot să vă spun că nu suntem dispuși să salvăm alte forțe politice de la dezastrul pe care singure și l-au creat. Nu mergem în alianță cu PNL și cu nimeni altcineva nici la Râmnic, nici la CJ, nici în alte localități. Suntem pe picioarele noastre. Coaliția PSD – PNL a comasat alegerile europarlamentare cu locale sperând să ne scoată din joc pentru că noi nu avem primari. Dar alegătorii nu sunt proștii pesediștilor și liberalilor. Alegătorii au văzut chestia asta și vă garantez că pe 9 iunie va fi un mare vot de revoltă contra acestor combinații. E un soi de disperare, mai ales la PNL care, până la alegeri, dacă o mai duce așa, s-ar putea să rămână fără gloanțe. Și apropo de liberali, nu am uitat cum s-au purtat în pandemie. Și nici românii n-au uitat, vă garantez. Oricum, suntem pregătiți pentru orice condiții de luptă”, a spus Ionuț Nuică, unul dintre coordonatorii zonali ai AUR Vâlcea.
Ionuț Nuică este un tânăr antreprenor cu studii în străinătate, implicat politic și social. Activează ca antreprenor în horeca și industrie alimentară. A dobândit experiență politico-administrativă în trei mandate de consilier municipal. Amintim că declarațiile sale vin la o săptămână după ce altă figură importantă a AUR Vâlcea, afaceristul Vicențiu Mocanu (candidatul formațiunii la Primăria Râmnicu Vâlcea) a susținut că nu va renunța la candidatură în favoarea nimănui.