12 septembrie 2024

Ovidiu Popa intră în cursa internă a PSD Vâlcea pentru un nou mandat de deputat

Astăzi, 12 septembrie 2024, Ovidiu Popa, deputat social-democrat aflat deja la cel de-al doilea mandat în județul nostru, și-a depus dosarul de candidatură pentru selecția internă pe care PSD Vâlcea o va realiza în perioada care urmează. Ovidiu Popa a declarat că, în cazul în care va fi ales să reprezinte, din nou, județul nostru în Camera Deputaților, va rămâne, ca și în primele două mandate, un om apropiat de cetățenii din județul nostru.

Reamintim că alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat sunt programate a se desfășura într-o zi de duminică, chiar de Ziua Națională a României, adică pe 1 decembrie 2024.

„Cu încredere spre viitor și cu dorința de continuitate mi-am depus astăzi, la sediul Organizației PSD Vâlcea, dosarul privind selecția internă pentru un nou mandat de deputat. Profit de această ocazie să mulțumesc public domnului președinte Constantin Rădulescu și întregii echipe PSD Vâlcea. Fără ei, proiectele realizate nu ar fi ajuns la finalitate. În cele două mandate de până acum, am fost mereu aproape de cetățeni. Așa se va întampla și în viitor, împreună cu echipa PSD, totul pentru cetățeni!”, a declarat Ovidiu Popa, la depunerea dosarului de candidatură.

You May Also Like