O problemă mai veche a societății românești, ce nu și-a găsit rezolvarea până în prezent, este consumul de substanțe interzise, alcool și tutun în rândul minorilor. În ultimii ani, abuzul de alcool și substanțe toxice a devenit o crudă realitate în rândul adolescenților și deși autoritățile au declarat în nenumărate rânduri că tratează cu seriozitate problema, ei bine totul pare că a degenerat.
Tocmai de aceea, parlamentarii vâlceni ai PSD au decis să formuleze o inițiativă legislativă care să modifice și să completeze Legea 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Deputații Eugen Neață, Ștefan Ovidiu Popa și Daniela Oteșanu au inițiat propunerea legislativă ca “urmare a concluziilor desprinse din studiul privind prevalența consumului de tutun, alcool și droguri, elaborat de Agenția Națională Antidrog, dar și a concluziilor desprinse din analiza Autorității Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea, dar și a întâlnirilor avute cu directorii și profesorii diriginți din unitățile de învățământ liceal din județul Vâlcea”.
Inițiativa legislativă depusă Parlamentul României de parlamentarii vâlceni Eugen Neață, Ștefan Ovidiu Popa și Daniela Oteșanu are menirea de a ajuta autoritățile la limitarea fumatului în rândurile minorilor.
“Aşa cum rezultă din studiul efectuat de Agenția Națională Antidrog, există motive de îngrijorare cu privire la consumul de tutun, alcool și droguri în rândul minorilor. De asemenea, văzând legislația națională în domeniul ordinii publice, constatăm că Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniștii publice, sancționează contravențional consumul de alcool de către minori, însă această lege și nici alta, nu sancționează în niciun fel consumul de tutun (fumatul) în rândul minorilor. Urmare a acestor evidențe, constatăm că legislația din România nu conține prevederi prin care să fie sancționat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare, eforturile autorităților, cadrelor didactice și persoanelor implicate în prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie, sunt lipsite de rezultate. Nevoia modificării şi completării Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun este evidenţiată şi de studiile realizate la nivel naţional de Agenţia Naţională Antidrog. Având în vedere numeroasele modificări ale Legii 394/2002 pentru prevenirea şi combaterca efectelor consumului produselor din tutun, pentru claritate legislativă, propunem republicarea textului legii, dându-se textelor o nouă numerotare. Față de cele prezentate mai sus, am propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 394/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, pe care o propunem spre dezbatere și adoptare” – se arată în expunerea de motive.