Ecologiștii din Vâlcea au dat lovitura pe piața achizițiilor politice pre – electorale. Cătălin Avan, primarul de la Păușești – Otăsău, a trecut la partidul condus de Mircia Gutău și Eusebiu Vețeleanu. Avan a fost liberal vechi, a fost viceprimar în perioada 2012 – 2016, apoi a câștigat relaxat mandatul de primar, iar acum se pregătește pentru un al doilea. În timpul conferinței de presă a PER, acesta a fost întrebat în ce raporturi se află cu PNL, formațiune politică din care a făcut parte.
,,Ce ar fi trebuit eu să fac când colegii mei erau chemați la sediul PNL cu executor judecătoresc? Cristi Buican are numărul meu de telefon, dar nu l-a folosit. Aveam viceprimarul ieșit de o lună din Spitalul ‹Fundeni› unde făcuse transplant de ficat. N-am vrut să ajung să spun toate acestea, dar trebuie. Directorul școlii din localitate, care e și consilier local, a devenit doctor acum doi ani. Nu pe plagiat! Și pe oameni ca aceștia îi ia Mircea Poenaru să-și bată joc de ei? Domnul Păsat și cu alții de acolo îi certau pentru că i-au făcut consilieri județeni. I-au certat că nu au făcut scor la europarlamentare. Deci, m-ați întrebat dacă mai sunt membru PNL? Nu! Din acel moment nu am mai fost. Nu mi-am dat demisia, dar… Îi rog din suflet să mă excludă pe motive de cotizație” – a declarat primarul.
Despre plângeri penale făcute de colegi
În continuare, edilul – șef de la Păușești – Otăsău a povestit cum s-a ales cu o plângere penală la DNA. „Nu am mai putut să stau coleg cu ce au acum domnii de la PNL în grădină. Hotărârea mea inițială era să candidez independent sau să aleg un alt partid mai mic. Cu cine nu pot să fiu coleg la PNL? Ne apucă noaptea aici dacă îi enumăr pe toți, sunt mulți. Pe colegul primar de la Băile Govora îl știți? Pe Mihai Mateescu?! În 26 ianuarie 2017 s-au trimis plângeri la DNA semnate cu un nume din Păușești – Otăsău. Eu am aflat despre ea când au început cercetările în 2018. Deturnare de fonduri și alte acuze, era acolo tot Codul Penal. Cercetarea era in rem, pentru faptă, nu pentru persoană. Cetățeanul care a semnat plângerea a aflat când a fost audiat prima dată, la sfârșitul lui 2018. Habar n-avea! Nici nu știa el unde e structura centrală a DNA. Am început să trimitem documente în 2018, după ce am aflat, și ne-au ținut așa vreo doi ani. În iunie 2017, primarul de la Govora știa că ne cercetează DNA – ul. Plângerea începea cu acuzația că banii pentru calamități i-am folosit să dau biciclete, tablete, uniforme, etc. Dosarul s-a plimbat la trei unități de Parchet după care s-a clasat cu greu. Eu atunci am discutat cu Buican fix pe chestia asta. I-am spus <<omule, te face cum îi vine la gură peste tot, la ce-l ții?!>> Problemele pe care le am eu le are și Costică Bărzăgeanu (n.r. primarul de la Mihăești). Și mi-a răspuns <<pentru voturi, Cătălin>>. Atunci, i-am spus că dacă îl ține pentru voturi, pe ale mele să nu mai conteze. Mircea Poenaru se hrănește din banul public și din PNL de când s-a închis Uzina Mecanică Băbeni. El are calități morale să critice un viceprimar care i-a adus voturi și care tocmai ieșise din spital? Să-i spună <<dacă n-ai sânge în instalație, dă-ți, bă, demisia!>>. Că omul trebuia să facă campanie electorală pentru Rareș Bogdan, așa bolnav, în convalescență cum era. Că așa voia Mircea Poenaru! Dar el unde dracu’ a făcut campanie și câte voturi o fi adus pentru PNL? Am înțeles că vrea și-o funcție acum, nu vreau s-o spun, să nu cădeți de pe scaune. Referitor la mine, PNL nu m-a ajutat cu nimic. Nu am avut nici măcar un proiect în care să ne ajute, fie că era vorba de USL sau PNL. Am fost viceprimar, am fost primar, am primit același tratament” – a mai spus intrigat Avan.
Un lucru este sigur: odată cu aducerea lui Cătălin Avan în PER, ecologiștii câștigă o voce curajoasă pentru spațiul public și un primar pentru care merg la sigur.