Realizările cu care administrația pesedistă de la Bărbătești se laudă sunt banale luate în comparație cu anii în care au fost realizate. Constantin Banacu este primarul comunei din 2000. Cei 24 de ani care au trecut au adus, aproape de la sine, o schimbare în localitate. Față de anul 2000, Bărbătești arată, desigur, altfel, dar ce localitate rămâne pe loc timp de aproape un sfert de secol?! Problema se pune la ritmul de dezvoltare pe care Bărbătești îl are. Bogdan Ilie Păunei este tânărul pe care PNL mizează la alegerile din 9 iunie 2024. Acesta susține că Banacu și-a format un stereotip verbal prin care spune că nu se poate. Orice inițiativă care nu îi aparține sau orice proiect mare care ar schimba soarta comunei sunt întâmpinate de Banacu, după 24 de ani de primărie, cu „nu se poate. Tocmai de aceea, Păunei și-a ales ca slogan electoral „Împreună facem Bărbăteștiul în care se poate”. Prezentăm o parte a programului său electoral, pe segmentele sănătate, social și educație, urmând ca, în zilele următoare, să parcurgem și punctele care țin de turism, cultură, culte și agricultură.
SĂNĂTATE
• Crearea unui centru de fizioterapie și recuperare medicală;
• Dezvoltarea unor programe care să asigure tuturor cetățenilor acces la consultații și tratamente de specialitate în propria localitate;
• Reabilitarea dispensarului Bodești și dotarea lui cu echipamente medicale de ultimă generație, în vederea atragerii de personal medical de specialitate.
SOCIAL
• Sprijinirea natalității prin acordarea unei sume pentru fiecare nou-născut (1.500 lei);
• Acordarea unui ajutor de înmormântare (1.000 lei);
• Înființarea unui centru de asistență socială care să ofere sprijin persoanelor vulnerabile;
• Reabilitarea centrelor civice din cele patru sate ale comunei;
• Modernizarea tuturor spațiilor de joacă din localitate;
• Sprijinirea copiilor cu cerințe speciale, a persoanelor defavorizate sau singure;
• Digitalizarea primăriei și adaptarea acesteia la standardele vremurilor în care trăim;
• Înființarea unui cabinet medical veterinar;
• Atragerea investitorilor în zonă, asigurând astfel și locuri de muncă
EDUCAȚIE
• Modernizarea și dotarea școlii la standarde europene (laboratoare);
• Asigurarea de sprijin financiar pentru copiii cu probleme medicale, dar și pentru cei ce provin din medii defavorizate;
• Premierea elevilor cu rezultate deosebite, dar și a celor care se remarcă la concursuri și olimpiade;
• Modernizarea spațiului din jurul școlii (loc de joacă, curte) și a bazei sportive;
• Asigurarea transportului elevilor prin punerea la dispoziție de microbuze școlare;
• Asigurarea unor cursuri opționale pentru elevii cu aptitudini, în vederea dezvoltării acestora (fotbal, dans, pictură);
• Realizarea unui bazin de înot care să asigure copiilor din comunitatea noastră o dezvoltare armonioasă.