Continuăm să sprijinim copiii din familii vulnerabile, prin acordarea de tichete educaționale. Alocarea se face prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, negociat de ministrul Marcel Boloș și aprobat în timpul mandatului de premier al președintelui PNL, Nicolae Ionel Ciucă.
Vor fi acordate tichete sociale în valoare de 500 de lei preșcolarilor și elevilor de nivel primar și gimnazial înscriși în unități de învățământ de stat și care provin din medii dezavantajate.
Tichetele vor putea fi folosite pentru cumpărarea celor necesare la școală sau grădiniță:
– rechizite (caiete, stilouri, ghiozdane etc.);
– îmbrăcăminte.
Tichetele sociale se acordă într-o tranșă unică în fiecare an școlar, pe o perioadă de 4 ani școlari (2023-2027). Ministerul Educației, condus de ministra PNL Ligia Deca, va primi și centraliza cererile pentru acordarea acestei măsuri de sprijin educațional.