1 octombrie 2019

Ponta a vrut să-l racoleze pe Cocoș. Vezi ce i-a spus deputatul de Vâlcea!

În disperarea sa de a aduna parlamentari ai PSD – ului, Victor Ponta a încercat și la Vâlcea. Surse din Pro România susțin că fostul premier și Nicolae Bănicioiu (ex-ministru al Sănătății, originar din Vâlcea) l-au invitat la o discuție pe Vasile Cocoș, în urmă cu aproximativ o lună. Deputatul vâlcean, elegant și de bun simț, a participat la întrevedere mai ales că invitația fusese făcută de Bănicioiu, pe care îl cunoaște de foarte mult timp. Ghinionul lui Ponta este că au nimerit un om de partid, disciplinat și fără aere de vedetă, care a refuzat să trădeze. Discuția este confirmată și de Vasile Cocoș. ,,Eu am discutat cu cei doi, mai ales că pe Bănicioiu îl cunosc de atâția ani, dar nu se pune problema să plec. Cum să plec eu din PSD? Și unde să mă duc? Acesta este partidul pentru care am muncit și vreau să muncesc în continuare și care mi-a oferit funcția de consilier local, viceprimar de municipiu capitală de județ, parlamentar. Acum, la negocierile pentru voturi pro moțiune nu m-au mai contactat și bine au făcut pentru că i-aș fi refuzat a doua oară” a declarat Vasile Cocoș care, fair – play, l-a anunțat imediat pe Constantin Rădulescu de discuția avută cu liderii Pro România.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like