Problemele din Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea par să nu mai aibă rezolvare. Liberalii sunt tot mai des arătați cu degetul pentru că se opun de foarte multe ori unor proiecte de dezvoltare a orașului, dar mai ales pentru atitudinea lor din CL. Ultima ședință a fost din nou cu scandal, viceprimarul Virgil Pîrvulescu, cel despre care edilul – șef spune că nu prestează nimic pentru salariul pe care-l încasează, s-a dat din nou în stambă. Ei bine, primarul Mircia Gutău a reacționat și a condamnat atitudinea liberalului:
“Viceprimarul Virgil Pîrvulescu a avut din nou, în şedinţa de Consiliu Local din 8 februarie, un atac din patologia <buricului pământului>, reuşind, cu aportul consilierilor locali liberali din subordine, să blocheze achiziţionarea a 4 hectare de teren în Colonie Nuci şi a unui imobil, măsură care, pe de o parte, ar fi permis Primăriei să investească în creşterea confortului locuitorilor din acel cămin, iar pe de altă parte ar fi oferit posibilitatea ridicării – cu fonduri de la bugetul de stat, nu din bugetul local! – a unor locuinţe pentru cetăţenii cu nevoi sociale din Râmnic. Viceprimarul Virgil <HabarNuAi> Pîrvulescu, care a înregistrat până acum <0> succese în aducerea la municipiu a terenurilor fostei unităţi militare de la Vlădeşti şi a unui teren de la fosta SC Oltchim SA pentru realizarea unui parc industrial, s-a simţit ofensat de faptul că eu, după discuţii aplicate cu lichidatorii judiciari ai Oltchim, am identificat o modalitate de dezvoltare în zona de Sud a oraşului şi a făcut ce ştie mai bine: a respins prin vot această HCL. Supărat ca văcarul pe sat pentru simplul motiv că nu a fost el cel ales să reprezinte municipiul în această achiziţie (adică să fie persoana care apasă pe butonul tastaturii calculatorului ca să trimită electronic oferta Municipalităţii în cadrul acestei licitaţii!), a preferat, profitând de faptul că pentru aprobare erau necesare 16 voturi, să blocheze complet iniţiativa!
Nu este, din păcate, prima dată când acest Gică-contra se pune de-a curmezişul unei decizii în sprijinul comunităţii: la fel a făcut şi anul trecut când, împreună cu clica liberală din Consiliul Local, a blocat achiziţia unui teren de pe strada Morilor care, în completarea terenului din proprietatea Municipiului, ne-ar fi permis să ridicăm o creşă (cu fonduri de la Guvern), dar şi să avem teren disponibil pentru construirea a cel puţin două blocuri de locuinţe ANL pentru tineri. Opoziţia viceprimarului Virgil <HabarNuAi> Pîrvulescu & Co. a făcut ca pe terenul propriu să putem amplasa doar creşa şi pe o axă de orientare diferită, fapt ce face imposibilă orice altă dezvoltare a acelei zone.
Îi îndemn, de aceea, pe toţi locuitorii căminului din Colonie Nuci, pe solicitanţii de locuinţe sociale sau pe toţi tinerii care aşteaptă ani de zile un apartament sau o garsonieră ANL, să adreseze cele mai fierbinţi gânduri la adresa viceprimarului Pîrvulescu şi a tuturor consilierilor liberali şi să le mulţumească pentru tot <binele> pe care l-au adus Râmnicului şi cetăţenilor săi!”.