14 august 2024

Programul „Femeia Antreprenor”, prezentat și dezbătut de senatoarea Claudia Banu și OFL Vâlcea

Claudia Banu, senator liberal de Vâlcea, alături de Organizația Femeilor Liberale (OFL) Vâlcea a organizat, de curând, la Biblioteca Județeană Vâlcea, o dezbatere privind programul „Femeia Antreprenor”, lansat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Claudia Banu a oferit mai multe detalii despre acest eveniment.

„Alături de secretarul de stat în cadrul MFTES, Anca Hendea, am discutat despre impactul pozitiv al primei ediții, organizate în anul 2021, și despre condițiile aplicării în programul ce tocmai a debutat. «Femeia Antreprenor» este un program care încurajează femeile să-și construiască propriile cariere în mediul de afaceri, oferindu-le granturi nerambursabile din bugetul de stat. Dragi doamne, aveți curajul să vă urmați visurile și să aplicați în acest program, o oportunitate binevenită! Mulțumim tuturor celor care au dat curs invitației noastre și participat la întâlnire. Succes celor care deja au anunțat că doresc să aplice. Suntem alături de voi și credem în puterea voastră de a transforma ideile în realitate!”.

You May Also Like