Fostul comandant al Centrului Militar Județean (CMJ), colonelul Iulian Truşcă, a intrat în politică. Acesta s-a înscris în PSD şi, potrivit unor fotografii postate pe Facebook de Constantin Rădulescu, face parte din echipa de campanie electorală. Truşcă se pliază la fix pe mesajul actual al social – democraților, fiind instruit în spirit patriotic, conservator şi creştin ortodox. Colonelul are aproximativ o lună de pensie. Ultimii doi ani de activitate militară i-a petrecut în fruntea CMJ Vâlcea unde, potrivit tuturor mediilor militare şi civile, chiar a performat.
Truşcă va fi coordonator județean de comunicare şi mobilizare internă al PSD Vâlcea.