Asistăm în această perioadă la primele consecinţe ale comportamentului iresponsabil al consilierilor PNL şi USR-PLUS, care, animaţi de orgolii meschine, au reuşit performanţa de a anula pentru a doua oară într-o singură lună o şedinţă de Consiliu Local convocată legal, respectiv pe cea din 26 noiembrie.
La această şedinţă, ar fi trebuit aprobate importante scutiri de la plata impozitului pe clădirile nerezidenţiale folosite pentru activităţi economice locale afectate de stările de urgenţă şi de alertă. Ignorând urgenţa acestui proiect de hotărâre de consiliu, dar şi sprijinul real de care ar fi beneficiat sute de firme locale, în principal din domeniileHoReCa şi al serviciilor, aflate acum într-o situaţie critică din cauza pandemiei de coronavirus, consilierii PNL şi USR-PLUS au considerat mai potrivit să încalce prevederile Codului Administrativ forţând suplimentarea ordinii de zi a şedinţei cu puncte foarte ”importante” pentru ei, printre care desemnarea viceprimarului cu atribuţii de primar sau ”investigarea” cheltuielilor de la SCM Râmnicu Vâlcea. Ca urmare a acestui demers ilegal – la care nu am putut să fiu părtaş! – şedinţa de Consiliu nu s-a putut desfăşura, iar facilităţile care ar fi reprezentat o gură de aer pentru multele afaceri locale lovite de pandemie nu au mai putut fi aprobate: termenul limită de adoptare a unei astfel de hotărâri, conform OUG nr. 181/2020, era astăzi, 2 decembrie!
Tot urmare a lipsei de discernământ a noii majorităţi din Consiliul Local, punctele de pe ordinea de zi a şedinţei Legislativului din 26 noiembrie referitoare la plata cotizaţiei ce revine Municipiului în cadrul ADI APA Vâlcea şi ADI Salubrizare Vâlcea nu au mai apucat să fie discutate, fapt care face ca, la acest moment, adminstraţia locală să fie datoare celor două asociaţii de dezvoltare intercomunitară. În aceste condiţii, este de aşteptat ca ADI APA şi ADI Salubrizare să ne acţioneze în justiţie unde vor avea câştig de cauză garantat, instanţa obligându-se să ne achităm de datoriile ce ne revin.
Sunt doar două exemple ale efectelor foarte grave ale inconştienţeiconsilierilor PNL şi USR-PLUS. Traversăm, oricum, o perioadă dificilă din toate punctele de vedere şi nu este deloc cazul să amplificăm aceste consecinţe negative cu abordări politicianiste, centrate pe orgoliile unor persoane dornice de notorietate cu orice preţ. Am făcut acum câteva zile un Apel la reponsabilitate la adresa consilierilor PNL şi USR-PLUS; revin acum şi îi rog, din toată inima,să înceteze să îşi mai bată joc de Râmnic şi de locuitorii săi!
Mircia GUTĂU,
Primar