22 iulie 2017

Scandal monstru la ALDE Vâlcea: Vârlan a povestit cum era să-l bată pe Lovin. Parol!

Dreptul la replică emis de consilierul municipal ALDE, Eduard Vâlran, prin care încearcă să se dezvinovăţească în faţa şefilor şi a opiniei publice, este de un comic penibil. Explicaţiile lui Vârlan pot fi citite aici: http://criterii.ro/index.php/en/valcea/20351-eduard-virlan-are-un-umor-nebun-zice-ca-nu-l-a-amenintat-pe-deputatul-lovin-cu-bataia-ci-era-vorba-despre-campionatul-european-de-box-cadeti

Dreptul la replică a venit joi, după un articol semnat în publicaţia Criterii Naţionale (criterii.ro) de ziaristul Gheorghe Smeoreanu. Iată şi textul jurnalistului, care a declanşat scandalul în ALDE Vâlcea : http://www.criterii.ro/index.php/en/national/20326-deputatul-alde-dumitru-lovin-amenintat-cu-bataia-de-un-consilier-local

Eduard Vârlan s-a compromis public definitiv când a contrazis articolul lui Gheorghe Smeoreanu, cu fonfleul său despre box. În realitate, consilierul municipal i-a spus jurnalistului, nici mai mult, nici mai puţin, decât că era să îl bată pe deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea. Şi că doar intervenţia colegilor l-a scăpat pe parlamentar de bătaia consilierului. Iar explicaţia pentru acest gest a fost purtarea dictatorială şi tonul pe care Lovin îl foloseşte prin partid. Nici vorba de box sau de vreo altă discuţie, pe o altă temă. Acesta este adevărul gol – goluţ şi o mie de comunicate ale lui Vârlan nu îl pot mistifica. De unde ştiu? Pentru că am fost de faţă la discuţie…
Marţi, 18 iulie, Eduard Vârlan a fost, în direct, la VTV, de la 19:00 la 20:00, la emisiunea realizată de Marian Marin. Subsemnatul a fost invitatului lui Gheorghe Smeoreanu, pe segmentul orar 20:00 – 21:00. În pauza publicitară dintre emisiuni Marian Marin a plecat, iar Gheorghe Smeoreanu a avut o discuţie de câteva minute cu Eduard Vârlan. Eu tocmai intrasem în studio, mă instalam la masă şi îmi căutam lavaliera când…stupoare, îl aud pe Vârlan spunându-i lui Smeoreanu despre bătaie şi despre intervenţia colegilor. Era explicat evenimentul care, ulterior, a fost povestit de ziarist, într-un text pe care îl aveţi mai sus.

Mă despart de părerea reputatului ziarist, director la Criterii Naţionale, care susţine că Vârlan i-a spus chestia asta într-un studio de televiziune, tocmai pentru ca informaţia să apară în presă. Desigur, aş fi procedat ca Smeoreanu: aş fi scris! Şi orice alt ziarist ar fi făcut la fel pentru că, fără îndoială, când un consilier municipal povesteşte cum era să-l bată pe un deputat, este o ştire. Mai ales că ambii erau din acelaşi partid, iar bătaia a fost evitată de intervenţia colegilor. Foarte important este că Vârlan nu i-a menţionat lui Smeoreanu că n-ar vrea ca informaţia să apară în presă şi nici nu s-a oprit din povestit la intrarea mea în studio. Şi-a continuat, liniştit, naraţiunea, dând explicaţii pe care nu le fac publice din jenă. Totuşi, eu cred că Vârlan nu pentru a răspândi informaţia în presă a spus tot ce a spus. Cred că, pur şi simplu, a vorbit gura fără el. Şi nu este prima dată.
Ce era de aşteptat, s-a întâmplat. După apariţia în Criterii a informaţiei, Dumitru Lovin l-a ameninţat pe Vârlan că îl dă afară din partid. De teamă, consilierul a dat un drept la replică menit să-l salveze, dar care l-a ,,îngropat” şi mai tare. Ca să concluzionez: Gheorghe Smeoreanu nu a minţit, gura lui Vârlan a vorbit fără stăpân, Lovin este un dictator care îşi scoate colegii din minţi iar în ALDE Vâlcea situaţia este incandescentă.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like