Președintele interimar al PNL Râmnicu Vâlcea, notarul public Claudia Banu se apropie de deplina maturitate politică, aceasta însemnând în România mințitul cu siguranță și stăpânire de sine. Într-un interviu acordat înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale ziarului Impact Real, șefa liberalilor din capitala de județ a ocolit un adevăr crunt într-un mod nedemn.
,,Reporter: Care este targhetul pe care PNL Rm. Vâlcea şi l-a propus pentru alegerile prezidenţiale şi pentru cele locale?
Claudia Banu: Ne dorim să realizăm cât mai mult, pentru că, din întâlnirile pe care le-am avut cu cetăţenii până acum, simţim cât de mult îşi doresc să continue construcţia politică alături de preşedintele actual, pentru că a fost constant un factor de echilibru. În ceea ce priveşte alegerile locale, dacă data trecută am scos 50 de primari din 89, vă asigur că vom avea un număr şi mai mare. Vom face tot ce putem să poziţionăm PSD în istorie şi la Vâlcea. Repet, din discuţiile pe care le avem cu cetăţenii, şansele sunt mari.”
Într-o ședință a Biroului Politic Municipal, unde Cristian Buican s-a dus să pună la punct niște lucruri în stilul său dictatorial, s-a fixat un targhet pentru organizația municipală: 40%. Dar pentru că Buican este destul de șiret, targhetul nu a fost stipulat în documentele partidului (procesele verbale de după ședință). În acest fel, soarta politică a Claudiei Banu este la mâna lui Buican. Dacă vrea, o trage la răspundere pentru scorul luat pe 10 noiembrie, dacă nu, nu. Dar dacă nu, o pune și mai tare în dependență. Amintim că PNL Râmnicu Vâlcea a obținut 15567 de voturi (34,73%). Deci cu mai mult de cinci procente sub targhet. Este adevărat că liberalii au fost primii pe municipiu. La o analiză mai profundă, situația este foarte grea pentru Claudia Banu. La alegerile prezidențiale de acum cinci ani, în primul tur, contra lui Victor Ponta, Klaus Iohannis a avut la Râmnicu Vâlcea aproximativ 19000 de voturi. Comparând rezultatele și tarheturile, Claudiei Banu îi dă cu virgulă.
Fostul președinte al organizației municipale, Bogdan Popescu, a fost destituit și biroul său a fost divolvat după ce la europarlamentare a fost cu 2,5 procente sub targhetul de 25% pe care i l-a impus partidul. Ce ar trebui să se întâmple când diferența este de mai bine de 5%?