26 septembrie 2017

Senatorul Bulacu, interpelare pentru ministrul Mediului. Măsuri pentru evitarea procedurii de infrigement

Statisticile arată că România produce anual 8 milioane de tone de deşeuri, dublul mediei europene, calculat pe cap de locuitor. Peste 90% din deşeuri nu sunt reciclate şi ajung direct în gropile de gunoi neconforme. Mii de tone de gunoaie reziduale sunt plimbate, zilnic, pe drumurile țării între judeţele cu şi fără staţii de tratare mecano – biologică. Am stricat peisaje fabuloase pentru a depozita mizeria și am transformat gropile de gunoi în munți de deșeuri, pe care nu-i mai luăm în seamă. În materie de reciclare, ne aflăm la coada Europei. Reciclarea şi colectarea selectivă a deşeurilor rămân probleme dificile ale societăţii româneşti, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, în ciuda campaniilor şi eforturilor depuse în ultimii ani de diverse organizaţii de mediu sau de iniţiative private. Aruncarea gunoaielor „pe gârlă” sau în șanțuri a ajuns un fel de sport naţional. Colectarea deşeurilor de către persoane fizice, activitate care poate fi o sursă de venit pentru unii, încă ridică probleme pentru autorităţi, din lipsa procedurilor clare, lucrurile ajungând într-un aparent blocaj, din care toată lumea pierde – mai cu seamă mediul. Comisia Europeană a trimis România în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea obligației de a revizui și adopta planul național de gestionare a deșeurilor. Astfel, țara noastră a ajuns în ultima etapă a unei proceduri de infringement declanșate în urma cu doi ani. În cazul în care România pierde procesul, riscă o amendă de 124.000 de euro pe zi pentru faptul ca nu a reușit să închidă cele 68 de depozite neconforme și pentru că nu a luat măsuri suficiente pentru a-şi proteja cetăţenii şi mediul. Strategiile naţionale, regionale şi judeţene de gestionare a deşeurilor ar fi trebuit, până acum, să rezolve închiderea vechilor gropi de gunoi, în paralel cu deschiderea de depozite ecologice care să respecte prevederile legale ale Uniunii Europene în privinţa protejării mediului. Pe cale de consecință, doamnă Ministru, cu autoritatea de care dispuneți, vă rog să-mi comunicați măsurile dispuse de ministerul dumneavoastră pentru remedierea acestei situații rușinoase pentru un stat membru UE și termenele înaintate pentru împiedicarea intrării României în procedură de infringement la acest capitol. Solicit răspuns scris. Cu considerație,

Senator
Romulus Bulacu

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.