Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis au intrat în vizorul senatorului Bogdan Matei. Parlamentarul de Vâlcea a spus despre candidatul liberalilor la funcția de președinte al țării că, din punct de vedere al comunicării, este total nepregătit pentru a ocupa o asemenea demnitate. De asemenea, social-democratul din județul nostru spune despre Nicolae Ciucă, prin comparație cu Iohannis, că sunt asemănători, în sensul că nu le place munca și că nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă în țara noastră la nivel legislativ.
„Generalul Ciucă, copia fidelă a meditatorului fals Iohannis! Candidatul PNL la alegerile prezidențiale nu poate vorbi în fața unei camere de luat vederi, se trag multe duble până să iasă un «bună ziua», se apelează la prompter, însă și aici acesta silabisește, depășind timpul de emisie până la finalizarea unei propoziții. Nimic nou, identic ca turistul de la Cotroceni! Despre generalul instalat la Senat, am crezut că va buchisi câte ceva de la tribuna Senatului sau, cel puțin, va ocupa scaunul ca un obiect decorativ, plantă ornamentală. M-am înșelat, la fel ca și Iohannis, nu îi place la muncă. Nu este interesat de ceea ce se întâmplă la nivel legislativ, doar își dorea să-l aducă coleg și pe turistul de la Cotroceni”, a transmis Bogdan Matei prin intermediul unei postări intitulate „Generalul leneș și nepăsător!”.
„În mandatul de prim-ministru nu ați fost interesat de obligativitatea realizării reformelor din PNRR, acum văd că vă dați cu părerea prin postări scrise de alții pe contul dumneavoastră de socializare. Jalnic general! Observ că cei de la PR încearcă să-i facă tot felul de texte postate pe rețelele de socializare. Băieți, luați-vă banii și atât! Omul, generalul, nu poate mai mult, este leneș și nepăsător! La fel ca și șeful lui, Turistul de la Cotroceni!”, a mai punctat parlamentarul vâlcean.