Averea înspăimântător de mare pentru un pretins om de stânga a făcut ca Mihai Iacovete, candidatul PSD la Primăria Călimănești, să intre în colimatorul dezvăluirilor. Așa cum am scris acum câteva zile AICI, Iacovete stă pe doi munți: pe unul de bani și pe unul de proprietăți. Astăzi, continuăm republicarea informațiilor apărute pe pagina de Facebook Stop Defrișări, nu înainte de a restabili câteva adevăruri. Toate aceste atacuri nu provin din zona politică, nu provin din Călimănești, deci Iacovete nu poate da vina pe campania electorală. De altfel, informațiile au apărut pe Stop Defrișări începând cu 2022. Spre exemplu, articolul pe care îl preluăm astăzi, este datat 2 decembrie 2022. După primul episod, candidatul PSD n-a dorit să ne trimită niciun drept la replică, deși a fost invitat de două ori. A ales o altă publicație care i-a ținut calul în aceste alegeri, drept pentru care nici nu ar trebui să-i băgăm în seamă dreptul la replică. Totuși, mai ales din spirit colegial, o facem, menționând că apărarea lui Iacovete poate fi citită AICI.
Dacă data trecută s-a discutat despre avere, acum se intră pe fondul problemei: modalitatea de dobândire. Stop Defrișări arată cititorilor cum a agonisit Mihai Iacovete cel puțin o parte din avere. Dezvăluirile sunt greu de demontat, iar echipa de comunicare de la PSD Călimănești va avea un final de campanie plin. Informațiile capată o și mai mare greutate pentru că sunt venite de la silvicultori. Adică de la colegii lui Iacovete care i-au urmărit activitatea, i-au mai copiat hârtiile de pe birou, i-au mai urmărit tranzacțiile la vedere, s-au mai uitat prin documentele instituției, până când a rezultat ce veți citi mai jos. Dacă la un anumit moment, pentru Iacovete erau potrivite epitete ca elegant sau pedant, iată că de acum i se pot lipi tot felul de alte etichete: avar, combinator sau chiar șmenar. Și nu unul mic, ci unul mare, de soi.
Stop Defrișări, 2 decembrie 2022
Rețeta succesului
Se cumpară de ani buni lemn din pădurea statului păzită de Ocolul Silvic Călimănești (Direcția Silvică Vâlcea) dar și din pădurile diverșilor proprietari din zona Călimănești și de prin Țara Loviștei și se exploatează cu o firmă cu experiență în domeniu și cu date financiare impresionante, pe numele ei TEHNOFOREST SRL. Firma respectivă mai execută și întrețineri de drumuri, transport de lemn și de diverse materiale, tot ce dorește clientul plătitor.
Profitul firmei nu e mereu în creștere, pentru că proprietarul real al acesteia, domnul Mihai Iacovete, iubește terenurile și simte mereu nevoia să își mărească suprafața domeniului. Anii în care profitul firmei scade sunt anii în care domnul Mihai Iacovete mai achiziționează un teren, un nou utilaj sau construiește câte o chichineață de casă sau de pensiune.
Domnul Mihai Iacovete exploatează liniștit cu firma de succes care-i aduce bănuții din pădure direct în buzunar până în anul în care este numit fără concurs șef de ocol la Călimănești. Acum e momentul să schimbe strategia ca să nu fie dibuit cumva de cineva (deși toată lumea știe și se face că nu vede).
Ca să fie un șef de ocol model, cinstit și sărac, domnul Mihai Iacovete apelează la o firmă de 2 (b)ani, OLTENU FOREST SRL, din apropiere, cu un singur angajat ca să îi exploateze lemnul pe care acesta îl cumpără prin firma sa, TEHNOFOREST SRL.
Treaba merge ca pe roate, șeful de ocol cumpără lemn, taie și vinde și la nevoie transportă la domiciliul clientului cu mașinile firmei TEHNOFOREST SRL. Lemnul care nu se vinde direct din pădure își așteaptă cumpărătorii în depozit, vegheat de proprietarul său, domnul Mihai Iacovete.
Când mica firmă nu mai poate exploata, stategia se schimbă din nou și iar se taie lemn prin firma cea mare, TEHNOFOREST, mult mai încăpătoare. Și așa treaba merge, banul iese (din pădure) și îngroașă buzunarul, declarația de avere și obrazul lupului paznic la stână!