14 noiembrie 2024

Ținta de un miliard de euro fonduri atrase de CJ Vâlcea în legislatura 2024/2028, fezabilă dacă locuitorii județului vor vota candidații potriviți

Obiectivul foarte ambițios, propus de Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea și președintele PSD Vâlcea, acela de atragere a unui miliard de euro – fonduri nerambursabile în legislatura 2024/2028 este fezabil. Însă, pentru ca planurile să devină realitate este limpede că președintele CJ Vâlcea și echipa pe care o coordonează au nevoie de un Guvern și de un Parlament care să le acorde sprijinul pentru implementarea numeroaselor proiecte pe care social-democrații le-au gândit deja. Astfel, președintele Constantin Rădulescu a lansat un apel pentru ca vâlcenii să participe în număr cât mai mare la alegerile parlamentare și prezidențiale care urmează și să sprijine, prin voturile lor, formarea unui guvern social-democrat.

Mai jos, vă prezentăm mesajul pe care președintele Constantin Rădulescu l-a transmis locuitorilor județului nostru:

„Dragi prieteni,
Vin din nou în fața dumneavoastră cu îndemnul de a merge, în număr cât mai mare, la vot, pentru a vă alege reprezentanții în Parlamentul României și viitorul Președinte.
Mă bazez și de această dată pe loialitatea dumneavoastră, dovedită la recentele alegeri, când, prin votul pe care ni l-ați acordat, mie și partidului, PSD a obținut, în județul Vâlcea, un scor record.
Votul dumneavoastră pentru Președintele Consiliului Județean Vâlcea, covârșitor în favoarea mea, mă onorează, dar mă și responsabilizează să muncesc în continuare, în același ritm susținut, pentru dezvoltarea județului Vâlcea și pentru binele tuturor locuitorilor lui.
Pentru a-mi atinge obiectivele și în acest mandat, voi avea nevoie de susținerea parlamentarilor noștri, oameni responsabili, mereu prezenți în teritoriu, pregătiți să vă asculte și să ia cele mai bune decizii.
Majoritatea PSD în Parlamentul României ar însemna legi mai bune pentru toți românii, politici economice și sociale menite să dezvolte comunitățile locale, dar și o atenție mai mare la proiectele de dezvoltare a județului Vâlcea.
Pentru modernizarea întregului județ, PSD are o viziune clară și o echipă puternică de specialiști pe care să îi trimită în Parlamentul României, oameni de bună-credință care, ca și mine, vor binele tuturor celor care trăiesc aici.
Guvernele PSD din ultimii 25 de ani au influențat major, prin programele naționale aprobate, creșterea economică a țării și au susținut inițiativele de dezvoltare locală.
Prin astfel de programe, la Vâlcea, în ultimii patru ani, Consiliul Județean a obținut 600 de milioane euro pentru proiectele de dezvoltare a județului, fonduri guvernamentale și europene, bani care au fost investiți în modernizarea spitalelor, a drumurilor, a serviciilor sociale, dar și în susținerea sportului de performanță și a activităților cultural educative.
În mandatul 2024-2028, ținta pentru fonduri atrase în județul Vâlcea este un miliard de euro și sunt convins că un Guvern și un Parlament care să fie conturate în jurul PSD ar face posibilă atingerea acestui obiectiv.
Acesta este principalul motiv pentru care apelez din nou la dumneavoastră să acordați votul candidaților PSD la Parlamentul României și la Președinția țării.
Cu toții sunt «oameni de bună-credință». Inițiativele lor ne vor ajuta să dezvoltăm județul Vâlcea, să-l facem mai atractiv pentru turiști și să ne atingem obiectivele generale: cele mai bune spitale din regiune, toate drumurile județene modernizate și un trai mai bun pentru fiecare vâlcean”
.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Vâlcea
Realizat de SC Crina Ideas SRL
CUI 11240017

You May Also Like