Un filmuleț terifiant a devenit viral pe Facebook, cu ocazia zile de 1 decembrie. Radio Vâlcea 1 (mai precis redactorul Cătălin Georgescu) a filmat câteva zeci de secunde niște cadre rușinoase pentru ideea de sărbătoare națională. Reprezentanții unui partid politic (întâmplător PNL, dar putea fi oricare) au plecat de la depunerea de coroane organizată la Statuia Libertății, într-un mod josnic. Au salutat politicos, zâmbitor, oficialitățile (prefect, subprefect, cadre militare), ignorând total un domn aflat la o vârstă venerabilă, care se ținea în baston și flutura un mic drapel național. Este vorba despre veteranul de război, Emil Vețeleanu, de 101 ani, care, potrivit revistei Râmnicu Vâlcea Week a participat la bătălia de la Oarba de Mureș (cea mai sângeroasă din câte au existat pe teritoriul României în al doilea război mondial) și la marile confruntări din Munții Tatra – Cehoslovacia.
Vă prezentăm numele și funcțiile politice ale personajelor care au considerat că nu este de nivelul lor să-l salute pe Emil Vețeleanu, cu mențiunea că puteau fi de la oricare alt partid. Vâlcea 1 a prezentat doar aceste imagini (altfel, cadre excelente), însă nesimțirea, suficiența și incultura nu fac casă bună doar la PNL. Așadar: Romulus Bulacu, senator și primvicepreședinte al filialei județene (făcut colonel ilegal de fostul ministru al MapN, Gabriel Oprea), Claudia Banu, președintele organizației municipale si primvicepreședinte județean, Grigore Crăciunescu, consilier local, primvicepreședinte al PNL Râmnicu Vâlcea, Marius Idiță, Marius Idita, fost polițist și posibil candidat la Primaria Bujoreni din partea PNL, președintele Tineretului Național Liberal Râmnicu Vâlcea, Lucian Pavelescu, Adrian Gogoloși, membru al Biroului Politic Județean (BPJ), consilierul județean Victor Popescu, membru al BPJ – cu mențiunea că acesta nu a dat mâna cu nimeni, întrucât își ținea copiii de mână, liderul seniorilor liberali, Constantin Zamfirescu, Cristian Simoiu, membru al Biroului Politic Municipal (BPM), Raluca Stănică, membru BPJ – se pregătește să fie consilier județean în 2020, Nicoleta Strâmbei – Cincă, Florentina Băltăteanu, Ștefania Manea, Radu Preoteasa, Cristian Murariu, Larisa Nițu, Narcisa Stan, Bogdan Stănică, Mihaela Brănescu, Algina Tricuță, Nicoleta Manole, Silvia Moise, Adelina Morar, Adrian Brujan, Nina Vețeleanu, Gabriela Ungureanu, Leliana Jivan Zamfirescu, Pantelică Anghelescu, toți membri fie ai BPJ, BPM sau în structurile de conducere de la Tineret și Femei.
Acum îi știm și dacă îi vedem pe vreo listă la următoarele alegeri…
Spre cinstea lor, doi bărbați l-au salutat cordial pe veteranul în baston: primarul de la Păușești Măglași, Alexandru Dediu, membru în BPT și Constantin Stoian, simplu activist.