Cea mai recentă ședință a Consiliului Municipal Râmnicu Vâlcea, convocată pentru votarea bugetului local pentru 2019, a fost perturbată de un scandal marca USR. Chiar dacă nu a fost o acțiune politică revendicată oficial, cei care au provocat scandalul sunt membri sau simpatizanți (fiindcă sunt minori) ai USR Vâlcea. S-au prezentat membri ai Asocieției Vâlcene a Elevilor (AVE); cel care a vorbit în fața Consiliului este Sebastian Badea (elev în clasa a XII-a la Colegiul Național ,,Matei Basarab”). Grupul era pilotat de un anume Vlad Ciobanu (care nu a luat cuvântul, băgându-i pe cei mici la înaintare), membru USR și ,,lider spiritual” al AVE. Se pune întrebarea ce ar trebui să fie AVE? Probabil o asociație care să dezbată problemele și organizarea elevilor. Bursele, adică subiectul numărul unu al discuției, sunt o problemă de luat în seamă. Însă AVE își denaturează rolul și misiunea dacă acțiunile ei devin politice și sunt ghidonate din spate de USR sau de oricare alt partid. Statutul de elev, fie el și major, are legătură cu școala, nu cu politica. Poți face politică în timpul liber, înscriindu-te unde consideri că te simți mai bine, însă este imoral să te folosești de o organizație ce implică statutul de elev, deci de școlar, cu acțiunile politice.
,,Antrenamentul” pentru elevii de liceu făcut printr-un ONG
Pe 16 aprilie, cu o zi înaintea dezbaterii publice a bugetului local organizată de Primăria Râmnicu Vâlcea la Filarmonică, AVE a avut ,,antrenament” pentru scandal. A fost organizată o așa – zisă întâlnire civică de ONG – ul Funky Citizen, într-un pub de lângă Tribunalul Vâlcea. Reprezentantele ONG – ului, Elena Calistru, Olga Popescu și Anabella Costache, au fost într-un ,,turneu național” având ca obiectiv conștientizarea participării la vot. O idee cum nu se poate mai nobilă. Dar sub acest mesaj, pe tot parcusul discuției, s-au transmis mesaje subliminale ,,Vâlcea este un județ roșu din cauza persoanelor de vârsta a treia”, ,,votați partide noi”, ba chiar au fost puși să ridice mâna elevii care au împlinit 18 ani și pot alege la europarlamentarele din 26 mai. Vlad Ciobanu, membru al USR și al mai multor fundații și ONG – uri apropiate USR – PLUS, a făcut rost de ,,clienți” pentru dezbatere. A determinat-o pe profesoara de română Nicoleta Constantin, de la Colegiul Național ,,Mircea cel Bătrân” , să vină cu întreagă clasă, mai ales că la întâlnire au participat și liderii AVE. Profesoara, și ea membră a USR, s-a prezentat la ordin, fără să înștiințeze conducerea liceului. La vederea elevilor, Ciobanu a fost auzit (și chiar înregistrat) spunând ,,a venit material proaspăt”. Cele trei reprezentante ale Funky Citizen au dezbătut mai multe teme cu substrat vădit politic, deși acolo fuseseră aduși elevi cu clasa. Ciobanu a amintit de dezbaterea pentru bugetul Primăriei, care avea loc a doua zi, îndemnându-i pe elevi (unii dintre ei încă minori) să conteste bugetul. Ba chiar s-a asigurat că reprezentantele Funky Citizen le pun la dispoziție adolescenților și formularele de constestație, plus sfaturile aferente (să fie înregistrate la registratura Primăriei, să păstreze numerele de înregistrare, să depună contestațiile înainte, dar și după ce se va vota bugetul).
Scandalul cu repetiție este dovada unei acțiuni politice
La dezbaterea publică de la Filarmonică, doi lideri ai AVE Vâlcea, Sebastian Badea și Denis Ioniță (elev la ,,Mircea cel Bătrân”) au ridicat problema burselor școlare; în sală, alături de ei, a fost prezentă și o parte a biroului de conducere al USR Vâlcea. Situația burselor școlare este, într-adevăr, o problemă spinoasă, având în vedere limitele bugetului, dar li s-a răspuns că alocările se fac în funcție de banii disponibili. Cu mai multă obrăznicie au reluat această temă în ședința Consiliului Local, unde – nota benne – intervențiile făcute de din sală se fac doar cu aprobarea consilierilor. Deci, au expus public faptul că bursele sunt mici la dezbaterea publică, dar au simțit nevoia să vină și la ședința de consiliu, tot în fața camerelor de luat vederi, pentru a mai ,,toca” tema aceasta, încercând să scoată din ea, în mod subliminal, capital electoral.
Contactat telefonic pentru a-și spune punctul de vedere, Vlad Ciobanu n-a dorit să răspundă. A solicitat să-i fie adresate întrebările în scris, prin mail , ba chiar a spus textual că nu stă de vorbă la telefon. În cazul în care are deficiențe de exprimare în vorbirea curentă, așteptăm un drept la replică scris. O să revenim cu informații despre cum Ciobanu organiza dezbateri cu elevii de la ,,Mircea cel Bătrân” și despre cum i-au fost oprite aceste întâlniri, pe motiv că părinții și profesorii au sesizat că este vorba de propagandă politică.