23 septembrie 2016

Vrei să fii parlamentar de Vâlcea? Nicio problemă! Te costă 72.000 de lei!

 

Toţi politicienii vâlceni, indiferent că sunt de la PSD, PNL, ALDE sau alte partide, se înghesuie şi dau din coate să ajungă capi de listă pentru alegerile parlamentare din luna decembrie 2016. Locuri eligibile sunt destul de puţine la fiecare formaţiune politică. Dacă se presupune că, la Vâlcea, PSD-ul poate câştiga trei mandate de deputaţi şi unul de senator, PNL-ul ar avea eligibile două posturi de deputaţi (discutabile şi acestea) şi unul de senator. Luptele au fost şi sunt în continuare acerbe pe aceste posturi eligibile, iar, din colegi de partid sau chiar prieteni, mulţi s-au transformat în duşmani pe viaţă.

Ei bine, ceea ce poate o bună parte din ei nu au ştiut până acum este că dacă vor să candideze trebuie să plătească. Legea electorală, modificată şi republicată recent, prevede ca fiecare candidat la parlamentare (presupunem noi că este vorba doar de locurile eligibile) să depună în contul partidului 60 de salarii minime pe economie, adică circa 72.000 de lei. Nicio cheltuială nu se va face fără justificare sau din alte surse, ci doar din buzunarul candidatului. Sigur, legea mai prevede şi faptul că banii vor fi recuperaţi de la stat, numai că şansele sunt extrem de mici. Asta în condiţiile în care banii cheltuiţi de candidaţii la alegerile locale nu au fost recuperaţi nici până acum şi nu se ştie dacă vor mai fi recuperaţi vreodată.

În concluzie, Pearcu (PSD), Oteşanu (PSD), Coca (PSD), Spiridon (PSD), Cocoş (PSD), Stănculescu (PNL), Moise (PNL), Cotescu (PNL), Victor Popescu (PNL), Bulacu (PNL), Lovin (ALDE) şi alţii care se înghesuie pe locurile eligibile trebuie să se gândească că dacă vor să îşi încerce şansele pentru Parlamentul României îi costă 72.000 de lei. Şi chiar şi aşa sunt la mâna alegătorilor din Vâlcea!

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.