După ce, în urmă cu trei luni, la propunerea sa, consilierii județeni au aprobat, prin Hotărârea nr. 115 din 30 iulie 2018, alocarea a 2 miliarde de lei vechi echipei de handbal SCM Râmnicu Vâlcea, în ședința ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, programată pentru data de 31 octombrie 2018, Președintele Constantin Rădulescu le solicită din nou votul consilierilor judeţeni pentru suplimentarea, cu încă 1,5 miliarde lei vechi, a sumei alocate echipei de handbal.
„Alături de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, parteneri şi sponsori, punem și noi umărul la constituirea bugetului echipei de handbal SCM Râmnicu Vâlcea, de la care ne dorim cu toţii performanţă. Şi cum performanţa necesită costuri pe măsură, iar Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea face un efort uriaș și de apreciat pentru susţinerea ei, ne-am alăturat şi noi acestui scop nobil, printr-un sprijin financiar, care se va reflecta, cu siguranţă, în rezultatele sportivelor. De altfel, în perspectiva rectificării bugetare din luna noiembrie, există posibilitatea ca echipa să fie sprijinită în continuare de Consiliul Judeţean Vâlcea” – a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
27 octombrie 2018