SCM Rm. Vâlcea a pierdut cu 23-19 partida disputată în deplasare cu Buducnost Podgorica, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Campionilor, Grupa C. Antrenorul Florentin Pera a apreciat că un plus de eficiență a echipei sale în atac ar fi adus șanse mai bune în acest joc. Revanșa va avea loc peste două săptămâni la Vâlcea.
„Din punctul meu de vedere a fost un joc foarte echilibrat, apărările au fost la înălțime. Buducnost a jucat foarte bine în special faza de apărare. Dacă eram mai atenți și mai eficienți la anumite situații de unu la unu cu portarul, probabil că aveam mult mai multe șanse în acest meci. Am făcut anumite greșeli în apărare pe care trebuie să le remediem pentru următorul meci, iar în atac trebuie să avem mai multă cursivitate și mai multă concentrare la finalizare” – a declarat Florentin Pera.