Miercuri, 21 septembrie 2022, baschetbalistul Angel Santana a semnat un contract de activitate sportivă cu CS Vâlcea-1924. Semnarea contractului s-a realizat în prezența președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, și a reprezentanților CS Vâlcea-1924.
Santana s-a născut în 1977, în Spania, la Las Palmas. În România a ajuns în anul 2004, după ce a jucat baschet la nivel universitar în SUA, apoi în alte țări europene, precum Germania, Belgia sau Franța. În anul 2010 a obținut cetățenia română și a fost liderul echipei naționale de baschet 3X3, care a câștigat primul Campionat European, desfășurat în 2014, chiar la București. În cadrul clubului, Santana va pune accentul pe dezvoltarea tinerilor noștri prin antrenamente individuale.
„Îi urez „BUN VENIT!” la CS Vâlcea-1924, lui Angel Santana, un nume mare pentru baschetul românesc, primul și ultimul campion european de baschet 3X3. Mă bucur că reușim să aducem la Vâlcea oameni valoroși, care vor pune umărul la ceea ce ne dorim noi: să reînviem mișcarea sportivă din județul Vâlcea și să ne îndreptăm spre performanță!”– Constantin Rădulescu, președinte Consiliului Județean Vâlcea.
„În urmă cu un an, am auzit de dezvoltarea acestui proiect și mi-am exprimat intenția de a face parte din el. Sper să fie bine, să dezvoltăm frumos tinerii din Vâlcea și să avem o echipă performantă.Îmi doresc să păstrăm această atmosferă de prietenie și de muncă, din prima zi am văzut că se poate.”– Angel Santana, antrenor coordonator al secției de baschet CS-Vâlcea 1924.
Compartimentul Comunicare, Relații Publice.