25 octombrie 2018

Handbal european! Verigeanu: ,,Publicul este atuul nostru în meciul de la Vâlcea cu Ikast”

Preşedintele SCM Râmnicu Vâlcea consideră că, deşi dubla cu danezele de la Ikast – Herning este infernală, echipa noastră va avea şanse să se califice mai departe. Florin Verigeanu face trimitere la meciurile din ultimele luni cu CSM Bucureşti, echipă superioară din toate punctele de vedere lui Ikast. ,,Sunt conştient că va fi greu, în fond, şcoala nordică de handbal este binecunoscută. Handbal în forţă şi viteză! Dar fac apel la meciurile cu CSM din Supercupă şi campionat. Dacă am învins de două ori formaţia bucureşteană, nu văd de ce nu am lăsa Ikast acasă” a spus Verigeanu.

Începutul intens de campionat, dar şi dubla contra celor de la Kastamonu, au forţat echipa, aşa încât au început să apară şi primele probleme medicale. Însă Verigeanu promite că până la ore meciului vor fi rezolvate. ,,Doctorul şi cei doi maseori pe care îi avem depun toate eforturile. Unele jucătoare fac şi infiltraţii, dar eu sper să-şi revină. În afara de Pricopi şi Adepsi operate în vară şi pe care vom miza abia din ianuarie încolo, sper ca toate fetele să fie apte de joc. Avem al doilea meci acasă, deci vom juca şansa calificării în faţa propriului public. N-are sens să mai fac nici un apel. Publicul vâlcean este obişnuit cu marea performanţă în handbal şi sunt sigur că va fi şi de data aceasta alături de noi. Publicul va este atuul nostru în această dublă” a mai subliniat Verigeanu.

Ikast – Herning din Danemarca este o echipă care în ultimii patru ani a jucat în Liga Campionilor. În 2017 şi în 2018 au ajuns în primele opt echipe ale continentului. Turul se joacă în Danemarca pe 10/11 noiembrie, iar returul, peste o săptămână, la Râmnicu Vâlcea.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like