Federaţia Română de Fotbal a anunţat oficial că meciul dintre Şoimii Pâncota şi CSM Râmnicu Vâlcea a fost anulat. Partida trebuia să se joace la Şiria, sâmbătă, 15 octombrie 2016, de la ora 11.00, însă conducerea clubului Şoimii Pâncota a anunțat Federația Română de Fotbal că este în imposibilitatea de a organiza meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea. Asta în condiţiile în care toţi jucătorii legitimaţi la clubul arădean au plecat acasă, ei fiind neplătiţi de o bună perioadă de timp. Șoimii Pâncota ar putea fi exclusă din liga a doua, iar totul se va decide la Comisia de Disciplină a FRF.
Cât despre CSM Râmnicu Vâlcea, echipa vâlceană a programat în acest week-end un meci amical, în Zăvoi, în compania echipei Cozia Călimăneşti!