10 iunie 2024

România la EURO 2024 – program, lot, șanse, cote pariuri

EURO 2024 va avea loc în perioada 14 iunie – 14 iulie, pe teritoriul Germaniei. Reprezentativa României a reușit să își asigure locul la turneul final, după o campanie de calificare în care a evitat înfrângerea. Tricolorii au fost repartizați în grupa E, alături de Ucraina, Belgia și Slovacia.

Primele două clasate se vor califica direct în optimile de finală ale competiției, în timp ce 4 naționale de pe locul 3 vor continua la turneul final. Programul României în grupele EURO 2024 este următorul:

România vs Ucraina – 17.06, 16:00

Belgia vs România – 22.06, 22:00

Slovacia vs România – 26.06, 19:00

Lotul lui Edi Iordănescu pentru turneul final

Deși au rămas mai puțin de 2 săptămâni până la EURO 2024, Edi Iordănescu are multe bătăi de cap în alegerea lotului final. Acesta l-a pierdut pe Olimpiu Moruțan, iar Andrei Burcă și Deian Sorescu – fostul jucător al celor de la FCSB și Dinamo – trag tare pentru a fi apți pentru turneul final.

Din câte se pare însă, există chiar mai multe probleme, pe care fiul lui Anghel Iordănescu le-a confirmat recent:

„O grijă mare pe care o am este situația medicală. Avem doi jucători care au venit cu probleme, se fac eforturi mari pentru a îi recupera. Nu știu dacă îi vom avea disponibili pentru primul meci pe nici unul dintre cei doi. De asemenea, mai există alți doi jucători cu probleme, pe care nu îi știți. La unul dintre ei, există o problemă superficială. În ceea ce îl privește pe al doilea, sperăm să nu fie ceva important. Nu pot intra în acest subiect prea mult, nu cunosc toate elementele, aștept un feedback din partea staff-ului medical. Știu că lucrează la capacitate maximă.”

Pentru partidele de pregătire cu Bulgaria și Liechtenstein – în care tricolorii nu au strălucit – selecționerul României s-a bazat pe 28 de jucători (datele din paranteze sunt actualizate înainte de cele două meciuri amicale):

PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);

MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);

ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0)

Doi jucători însă nu vor prinde lotul final pentru EURO 2024. Cel mai probabil unul din cei 4 portari vor fi lăsați acasă, urmând ca Edi Iordănescu să mai renunțe la un jucător de câmp.

România, a 3-a favorită în grupa E

O parte din platformele de pariuri sportive online au afișat cotele pentru fiecare națională prezentă la EURO 2024. În grupa E, favorita principală este reprezentativa Belgiei – cu o cotă de 1.05 pentru a avansa în optimile de finală. Chiar și fără Thibaut Courtois sau Eden Hazard – Belgia rămâne o națională puternică, ce aspiră la medalii. Reprezentativa lui Roberto Martinez este cotată cu a 6-a șansă la trofeu, alături de Italia și Olanda.

Favorita numărul 2 în grupa E este Ucraina, cu o cotă de 1.40. Vecinii României au un lot puternic pentru turneul final din Germania, iar tonul este dat de portarul celor de la Real Madrid – Lunin. De asemenea, ucrainenii se pot baza pe superstaruri din Premier League – precum Zinchenko sau Mudryk. În ofensivă va evolua atacantul celor de la Girona – Dovbyk – cel care a luptat de la egal la egal cu granzii din LaLiga în această stagiune.

Pe locul 3 al favoritelor se află România, cu o cotă de 1.66. Merită reamintit faptul că tricolorii se pot califica și de pe locul 3, în funcție de rezultatele din celelalte grupe. La EURO 2016, România – condusă atunci de Anghel Iordănescu – s-a clasat pe ultimul loc într-o grupă cu Franța, Elveția și Albania. Tricolorii pierdeau dramatic cu Franța, remizau cu Elveția și erau învinși de Albania în ultima etapă.

Naționala Slovaciei este privită drept outsider în această grupă, având o cotă de 1.90 pentru a avansa în optimile de finală ale competiției. România a participat până acum la 5 Campioante Europene, având următoarele rezultate:

• EURO 1984 – faza grupelor

• EURO 1996 – faza grupelor

• EURO 2000 – sferturi de finală

• EURO 2008 – faza grupelor

• EURO 2016 – faza grupelor

Cotele publicate în acest articol sunt preluate din oferta 888sport și pot suferi modificări în orice moment. Sursa foto canva.com.

You May Also Like