Portarul Yuliza Dumanska, pivotul Raluca Băcăoanuşi extrema stângă Cristina Florica vor face parte din lotul naţionalei de senioare al României, care va participa la Campionatul European din Franţa (29 noiembrie -16 decembrie).
Astfel, liderul campionatului, SCM Râmnicu Vâlceaeste clubul care dă cele mai multe „tricolore” la Europeanul din Franţa.
„Avem un moral bun înainte de Europene. Am jucat toate fetele la Trofeul Carpaţi, am marcat toate, să fiu sinceră îmi era dor de atmosfera de la echipa națională. Este bine că am avut aceste meciuri înainte de partidele oficiale, mai avem timp să punem la punct ceea ce mai e de făcut. Îmi doresc să fie un parcurs cât mai lung în Franța și să începem cu o victorie, contra Cehiei” – a declarat Cristina Florica în Gazeta Sporturilor.
28 noiembrie 2018