3 mai 2022

Truse de prim – ajutor și echipamente sportive pentru echipele de fotbal din Vâlcea

Consiliul Județean Vâlcea a alocat o sumă de bani pentru sprijinirea echipelor de fotbal din județ. Cu acești bani se vor achiziționa truse medicale de prim – ajutor, dar și echipamente sportive.

“După doi ani în care activitatea sportivă a fost afectată, iată că revenim la normalitate și avem vești cu privire la sprijinul pe care îl oferim fotbalului județean.

De curând, am alocat fonduri pentru susținerea celor trei echipe de liga a III-a și, la ultima ședință a Consiliului Județean, au fost aprobate noi sume pentru sprijinirea atât a fotbalului juvenil, cât și a celui de masă.

În urma unui concurs de proiecte, suma de 346.500 lei, din bugetul propriu al județului, va merge către AJF Vâlcea, pentru proiectul <Susținerea fotbalului vâlcean>.

Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de truse medicale de prim-ajutor și alte materiale sportive (plase porți fotbal profesional, mingi etc.) pentru echipele de fotbal din județ, membre afiliate AJF Vâlcea, precum și pentru dotarea corpului de arbitri cu echipament de prezentare (trening și tricou).

Pe viitor, avem și alte planuri pentru încurajarea sportului și ne vom implica, în măsura în care bugetul ne va permite, și în susținerea altor activități sportive” – spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

You May Also Like