• Un primar de oraş, în cârdăşie cu directorul economic al instituţiei pe care o conduce, ţine ,,la secret” un contract care le-ar putea crea mari probleme. Contractul n-a prea fost văzut de nimeni până acum, nici măcar de consilierii locali. Cei doi ,,l-au dosit” din motive care, în scurt timp, vor apărea în mass – media. Şi în rechizitorii!
• Un patron din Râmnicu Vâlcea, care are o relaţie deosebită cu primarul Mircia Gutău, şi-a extins interesele şi în alte localităţi. Conduce, cu mână forte, marile interese financiare din două oraşe ale judeţului. Lasă ,,să-i scape” micile contracte, doar pentru a lăsa impresia că nu a monopolizat. Totuşi, situaţia este foarte clară, cei doi primari ,,de galben” îi mănâncă din palmă afaceristului.
• Valer Tudor (PER) nici nu a mijit bine ochii pe funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, că a şi început să ,,dea din coate”. Se-aude că n-ar fi de acord cu nişte directori pe care ar vrea să-i nominalizeze PSD pentru instituţii din subordinea CJ Vâlcea. Ca şi cum l-ar întreba cineva pe el dacă este sau nu de acord… Sau poate chiar îl întreabă!
• Apropo de instituţii din subordinea CJ Vâlcea, la Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) situaţia este gravă. Gravisimă, chiar! Directorul Nicolae Vălimăreanu ar trebui să-şi facă bagajele. Spre binele lui, le-ar face doar să plece acasă, dacă nu în altă parte… Vom reveni cu amănunte!
• Surse judiciare susţin că de dosarul unui ziar editat şi publicat pentru nordul judeţului Vâlcea, se ocupă acelaşi procuror care l-a ,,înfundat” pe omul de afaceri Bobi Marin – Rarora. Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, deocamdată cercetându-se in rem (doar fapta, nu şi persoanele). Cei care nu pot dormi noaptea de grija acestui dosar, încercând din răsputeri să nu fie atraşi în urmărire penală, fac tot ce pot să ,,ajungă” la procuror. Unul dintre ,,clienţi” a auzit că magistratul ar fi prieten cu nişte afacerişti influenţi din Râmnicu Vâlcea. Aşa că bate temenele, poate – poate intervenţia afaceriştilor l-o scăpa. Va avea surprize, fiindcă nici procurorul nu răspunde la comenzi, nici afaceriştii nu se mai riscă…
* Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului.