- Cel mai probabil, trei dintre consilierii judeţeni liberali (din vechiul PNL) nu vor termina mandatul obţinut vara aceasta. Cei trei au probleme cu legea, fiind ori în faza de cercetare judecătorească, ori în faza de cercetare penală. Nici de data acesta, şeful lor de partid, Cristian Buican, nu a avut mână bună.
- Profesorii Florin Smeureanu şi Cătălin Pană au un nou conflict. Motivul: care pupă mai mult şi mai repede mâna primarului Mircia Gutău. Ambii au interese în învăţământ şi au impresia că Gutău îi poate susţine. Amănunte picante, în curând…
- Sunt poliţişti vâlceni care se amuză copios pentru că Ilie Voica nu a primit nici până acum împuternicirea pentru postul de inspector – şef al Poliţiei Vâlcea. Ei afirmă că acesta nu ar mai avea nicio şansă să acceadă la acest post. Mai multe şanse decât comisarul Voica le-ar avea „intrusul” Bogdan Berechet, cel care a fost adus recent la comanda unităţii în locul lui Dascălu, pe postul de adjunct. Comisarul-şef Berechet s-a afirmat într-un timp relativ scurt, el fiind extrem de apreciat de poliţiştii vâlceni şi nu ar fi de mirare să acceadă la scaunul de inspector – şef.
- Un consilier judeţean PSD a fost dat afară din serviciu chiar în ziua în care îşi serba împlinirea unei frumoase vârste. Este vorba despre alesul social-democrat Ion Belciu, cel care s-a văzut expulzat de la Complexul Energetic Oltenia, cu ocazia controversatelor disponibilizări din CET Govora. Nu puţini sunt cei care vorbesc despre nişte răfuieli politice, mai ales că cel care se pare că a decis ca Ion Belciu să fie trecut pe lista de disponibilizaţi este Milorad Cumpănăşoiu – membru al Directoratului şi director al Direcţiei Producţie şi Investiţii Cărbune. Belciu nu avea o funcţie importantă, el fiind un simplu operator de calcul în cadrul unui birou de cadastru, însă avea o experienţă de peste 30 de ani în această unitate.
- Şi încă un zvon din IPJ Vâlcea, de data aceasta din sectorul rutier. Ei bine, se pare că şeful Serviciului Rutier pregăteşte cu minuţiozitate tragerea pe linie moartă a comisarului Cătălin Oprescu. În demersul său, el este ajutat se pare de adjunctul neîmputernicit Ilie Voica, motivul invocat de ei fiind acela că Oprescu stă cam mult în libere şi în concedii, iar colegii săi ar fi nemulţumiţi. Sigur, astea sunt doar invenţii, în condiţiile în care şeful SPR vrea postul lui Oprescu liber pentru a-şi promova finul în funcţia se şef al Biroului Drumuri Naţionale. Cine este finul? Acelaşi personaj cu poreclă de fată, care se află în stare de incompatibilitate, după ce şi-a ajutat tatăl să facă afaceri cu un controversat om de afaceri din Băbeni. Dar în acest caz vom reveni cu un articol separat!
* Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului.