- Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, piteşteanul Bogdan Berechet, se pare că şi-a „tras” şofer. Şi nu orice şofer, ci unul tot din Piteşti. Surse din cadrul IPJ ne-au mărturisit că şeful interimar al poliţiştilor vâlceni face naveta zilnic de la Piteşti la Râmnicu Vâlcea, iar şoferul îl aduce şi îl ia zilnic. Nu puţini spun că acest lucru este un tip de aroganţă în genul Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne. Nici măcar chestorul Ion Stoica, care a venit în fruntea IPJ Vâlcea tot de la Piteşti, nu şi-a permis să-şi aducă şofer din alt judeţ, el apelând la un angajat al unităţii, dar nu pentru a-l duce pe el acasă, ci pentru a rezolva problemele de serviciu. Dar când ai „pile” sus puse îţi permiţi orice, nu-i aşa?
- Iar acum o informaţie pe cât de ilară, pe atât de bizară. Este vorba despre fostul adjunct al Poliţiei Vâlcea, Ilie Voica, care a păzit scaunul de inspector – şef în speranţa că se va cocoţa pe el până când, de oftică, s-a pensionat. Dar nu asta e informaţia, ci faptul că, se pare, omul s-a decis să intre şi el în politică, urmând exemplul foştilor lui colegi Neaţă, Marin şi Sărdărescu. Iar, planurile sale sunt măreţe. Cică Ilie Voica ar intenţiona să candideze, la viitoarele alegeri locale, pentru postul de primar al staţiunii Călimăneşti – Căciulata. Şi în ce partid şi-ar găsi loc dacă nu în PSD, nu? În PSD Călimăneşti este degringoladă la ora actuală. Organizaţia este într-o perioadă de reconstrucţie şi încearcă să-şi găsească linia. Astfel că, din lipsă de figuri politice marcante, Ilie Voica ar putea fi o soluţie pentru social-democraţi.
- Senatorul pesedist Bogdan Matei (profesor de educaţie fizică) se ţine de prostii. Nişte zvonuri confirmate recent de surse bine informate susţin că Matei a încercat să îl impună pe profesorul Cătălin Predescu, inspector şcolar de Educaţia Fizică şi Sport. Intenţia sa nu a fost ,,îmbrăţişată” de factorii politico – administrativi, care au avut înţelepciunea să nu-l numească pe Cătălin Predescu. Pentru cine nu îl cunoaşte, Predescu este de profesie traseist politic. A fost preşedintele organizaţiei de tinere a PD Vâlcea şi a lucrat la Primăria Râmnicului. A plecat şi din partid şi din serviciu în urma unui scandal cu primarul Mircia Gutău. S-a dus la liberali, tot pe filiera unor ,,lupi tineri”, unde a stat câţiva ani. S-a ocupat de câteva localităţi (Goleşti, de exemplu), ca reprezentant al PNL. Rezultatele n-au fost satisfăcătoare nici pentru el, nici pentru partid, aşa că ,,divorţul” a fost inevitabil. Iată-l acum la PSD, adus de senatorul Matei. Cei doi profesori sunt prieteni, au activităţi comune; printre acestea se poate aminti activitatea de la Asociaţia Sportivă Lycaios din Râmnicu Vâlcea. Controversa în jurul lui Predescu nu este legată doar de traseismul politic, ci şi de activitatea sa de detectiv particular. Este directorul agenţiei de detectivi particulari Rodias, din Râmnicu Vâlcea, postură din care a făcut nişte chestii asupra cărora o sa mai revenim. Încă un amănunt esenţial din activitatea sa: diploma de profesor a obţinut-o la Chişinău. Oare de ce? Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS) Bucureşti nu era bun? A primit Predescu vreo bursă de studii….la Chişinău? Şi dacă da, de la cine şi de ce?
- S-a decis: şeful liberalilor vâlceni, Cristian Buican, îl vrea preşedinte la organizaţia Râmnicu Vâlcea pe Bogdan Popescu. De teama lui Buican nu va mai candida nimeni, astfel Popescu va ajunge preşedinte. Directiva dată de Buican, nu direct, ci prin intermediari, potrivit căreia purtătorul său de mapă va ajunge şef la PNL Râmnicu Vâlcea îi descurajează pe eventualii doritori. Deci, Bogdan Popescu va candida singur, fiindcă asta este singura variantă prin care ar putea câştiga. Iar liberalii se vor ,,reforma” la municipiu sub conducerea sa, mai ales că fostul jurnalist (?!) vrea să candideze pentru funcţia de primar, în 2020. Cu aşa opozanţi, Mircia Gutău poate fi declarat primar pe viaţă. Dacă nu o încurcă iar… PS: Bogdan Popescu nu a spus, nici până acum, care au fost motivele pentru care şi-a dat demisia, în vara lui 2016, din funcţia de consilier judeţean. Apropo, dosarul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în ce stadiu mai este?!
- La Colegiul Naţional ,,Matei Basarab” a înnebunit lupul (vorba reclamei)! De când a ajuns director, profesorul Daniela Calotă (fostă Sandu) îşi ,,execută” colegii în funcţie de propriile simpatii şi antipatii. Legislaţia din învăţământ îi dă directorului o marjă în care să-şi ,,exprime” opiniile faţă de actul de conducere. Dar legiuitorul a dat această marjă mizând pe buna credinţă a directorului, nu pe răutăţile şi antipatiile personale. Calotă e pusă pe ,,executat”. Atunci, bine!!!
- Localul „Avenue” a fost şi va rămâne o eternă problemă pentru alţi patroni de restaurante. În ultima perioadă, pe adresa ISU Vâlcea şi a Poliţiei au ajuns zeci de sesizări cu privire la faptul că pe terasa din faţa Consiliului Judeţean Vâlcea se fumează în continuu. De ce sunt invidioşi patronii altor restaurante/pub-uri? Pentru că terasa celor de la Avenue este tot timpul plină, iar în localurile lor nu se mai duce niciun fumător. Deocamdată, autorităţile sesizate nu au un răspuns la întrebarea dacă că pe acea terasă se poate fuma sau nu, însă plângerile curg în continuu.
* Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului.