- Surse bine informate din politica locală susţin că viitorul şef al Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea va fi omul de afaceri Gery Buşe. Acesta este, în prezent, consilier judeţean al ALDE, în trecut făcând parte din PSD. S-a despărţit de social – democraţi după ce aceştia au decis să-l nominalizeze pe Nicolae Sărdărescu drept candidat la Primăria oraşului Horezu. După ce a pierdut, prin negocieri la Bucureşti, Prefectura pe care, teoretic, o deţineau, cei de la ALDE s-au redirecţionat către Exploatarea Minieră. Şi pe cine să scoată la înaintare dacă nu pe un tip dispus să ,,aloce” buget de ,,protocol” partidului, dar şi altor persoane…interesate.
- Primarul Robert Schell i-a minţit cu neruşinare pe primarii care au votat, în unanimitate, cumpărarea de către ADI Apa a imobilului aflat în proprietatea familiei Gutău. Edilul de la Brezoi le-a spus explicit, în şedinţă, colegilor săi că oferta lui Vlad Gutău (fiul primarului de Râmnicu Vâlcea) este mult mai favorabilă întrucât nu trebuie investiţi bani pentru reparaţii, casa fiind ,,la cheie”. Cât de ,,la cheie” este casa din spatele CEC Bank Râmnicu Vâlcea o poate constata toată lumea: acolo se lucrează de zor în interior.
- Un nou câştig cu epoleţi pentru PSD Vâlcea. Obişnuiţi să dea lovituri de imagine prin ,,achiziţionarea” foştilor poliţişti cu grade şi funcţii mari, pesediştii au mai întărit partidul cu experienţa colonelului (r) Adrian Mesescu, fostul comandant al ISU Vâlcea. După ani buni petrecuţi la comanda ISU, Mesescu are experienţă în situaţiile de urgenţă apărute din cauza calamităţilor naturale. Iar Vâlcea este un judeţ cu multe probleme în acest sens.
- Mai mulţi membrii ai PNL Vâlcea care, în ultima perioadă, se depărtaseră de liderul lor, Cristian Buican, au revenit la sentimente mai bune. La aflarea veştii că Victor Giosan va fi candidat la preşedinţia PNL Râmnicu Vâlcea, convins şi susţinut de Buican, apele se mai limpezesc la liberali. Reforma corectă şi sănătoasă (deci, nu bolnavă) pe care se pare că şi-o doreşte şi Buican la organizaţia municipală îi va asigura acestuia sprijinul necondiţionat al multor liberali care îl cam părăsiseră. Ar fi prima măsură în favoarea partidului şi în defavoarea găştilor interne pe care o ia preşedintele, în ultimii trei ani.
- Supăraţi pe repartizarea fondurilor de la Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea, liberalii se pregătesc, din nou, de scandal. Circoteca publică se va desfăşura la viitoarea şedinţă a CJ, unde PNL îşi aduce şi primarii nemulţumiţi. Pentru a câta oară membrii acestui partid fac scandal în cel mai important for decizional al judeţului?!
- De curând, la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea a început un control de fond. Interesant va fi de văzut la final dacă inspectorii şcolari vor avea curajul să aplice sancţiunile legale, ţinând cont că în ultima perioadă, de când colegiul are un nou director, au fost înregistrate zeci de plângeri. Sigur, actuala directoare are un obicei bizar de a-i avertiza pe toţi că-i dă în judecată şi e posibil ca anumiţi inspectori şcolari să aibă o anumită temere. Vom vedea…!
- La Voineasa, doi fraţi seamănă teroare prin localitate. Extrem de violenţi, ei au agresat foarte multe persoane din Voineasa, însă de fiecare dată au scăpat basma curată. Nu puţini sunt cei care afirmă că, de fapt, cel care le ţine spatele şi care intervine de fiecare dată când aceştia agresează pe cineva pentru a-i scăpa ar fi chiar şeful de post. Având o afacere în zonă de prelucrare a lemnului, fraţii sunt extrem de influenţi în Voineasa şi-şi permit, se pare, să ţină lucrurile sub control. Cel mai recent scandal creat de ei s-a petrecut chiar în urmă cu aproximativ o săptămână, când un anume Gângă a fost bătut cu bestialitate chiar într-un bar din localitate. Evident, agresorii au scăpat şi de data aceasta. Până când, oare? Interesant este că unul dintre poliţiştii din Voineasa a fost premiat pentru activitatea sa cu ocazia Zilei Poliţiei. Dacă e aşa de competent, de ce nu ia el măsuri cu ajutorul conducerii IPJ Vâlcea?
- Invitat la şedinţa festivă de la IPJ Vâlcea cu ocazia sărbătoririi Zilei Poliţiei, Dănuţ Drăghici, fostul şef al Serviciului Logistică – actual pensionar, a dat dovadă de o lipsă de fineţe (ca să nu spunem de bun-simţ) cum rar am mai văzut. Pe toată perioada ceremoniei, omul a cioflăit la o gumă fără nicio jenă, deşi momentul era unul solemn şi care impunea respect mai ales din partea unui personaj care a făcut parte atâţia ani din structurile MAI. Fără alte comentarii, pentru că ar fi de prisos, vă lăsăm să vizionaţi clipul ataşat:
- * Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului.